Eugen Stepanovici Kobîțev se ițește în viață pe 25 decembrie 1910, într-un sătuc din Republica Altai, acolo unde taigaua siberiană, stepele Kazahstanului și semideșertul mongol își dau întâlnire. Iubește cartea și, pe la 16 ani, deja îi ajută pe micuți să deprindă tainele literelor. Vremurile-s grele, e un fel de învățător fără acte. Dar visul său e să picteze. Ajunge, cu eforturi imense, la ”Institutul Maxim Gorki” din Krasnoiarsk, unde află ascunzișurile șevaletului. Are 19 ani. Începe să fie cunoscut în zonă. 1933 îl află la Congresul Artiștilor din Siberia de Est. Primește o bursă la Kiev, în 1936, și visul său devine realitate. În 1939 expune, deja, la o întâlnire a tinerilor artiști din întrega Uniune Sovietică.
Dar, pe 22 iunie 1941, Hitler decide să atace URSS. Este înrolat pe front, ajunge într-un regiment de artilerie ce are drept obiectiv apărarea orășelului Pripiat (da, devenit faimos în 1986, la Accidentul Nuclear de la Cernobîl). Spirit artistic, are vreme, înainte de a intra în tranșee, să dea pe la un prieten fotograf din Kiev. Acesta îl trage într-o poză. E un portret, făcut ”în caz că”... Cea mai mare conflagrație a omenirii începe, nu mai e vreme de picturi ori imortalizări pe film... Sună ciudat, dar regimentul de artilerie n-a primit, încă...tunuri, așa că Stepanovici luptă cu arma în mână, asemenea unui infanterist. Pe 18 septembrie e rănit, dar, pe 20, continuă să participe la bătălii, deși e clar că a pierdut mult sânge. Este luat prizonier. Ajunge într-un lagăr, faimosul ”Horol'ska", unde aveau să-și piardă viața 90.000 de suflete.
Luptă-n Moldova, ajunge la Dresda ori la Berlin
În 1943, slăbit, reușește să evadeze. Se alătură Armatei Roșii și luptă, din nou, în Ucraina, Moldova ori Polonia. Trebuie să fie decorat, dar rușii refuză să-i acorde medalii unui fost prizonier de război dintr-un lagăr german... Cu toate acestea, e decorat pe 14 decembrie 1943 de către tovarășul Stalin. La Smila (oraș din Ucraina) primește, pe 3 februarie 1944, o nouă decorație pentru acte de bravură. Apoi, la fel, la Korsun-Șevcenkivskîi. Ajunge la Berlin. În timpul asediului, se gândește să-și distreze camarazii. Face un fel de teatru de păpuși, dar totul e pe fond de satiră politică. La Dresda e ”uns” sergent. Al Doilea Război Mondial se termină. Se reîntoarce în Uniunea Sovietică. Nu se știe cine area ideea de-al trage, din nou, în cadru. O poză la o distanță de patru ani de la prima. Petrecuți, toți, pe front. Diferența e imensă!!!
Priviți imaginea din dreapta! În 1944, Thomas ”Tom” Lea, corespondent de război pentru ”Time magazine”, publică o pictură realizată după o fotografie. Reprezintă un soldat american în timpul Bătăliei de la Peleliu (septembrie - noiembrie 1944, teatrul din Pacific, Insulele Mariane și Palau, Imperiul Japonez versus Statele Unite), cu privirea pierdută. I s-a spus ”Privirea miilor de metri”, într-o traducere aproximativă. Se referă la cei care au trăit experiențe traumatizante. Ochii mari, privirea pierdută, undeva, în zare. Din punct de vedere medical, ”pacienții” retrăiesc, deseori, momentele dureroase și nu sunt capabili să mai găsească bucuria în nimic, prin prisma evenimentelor trăite. Așa e și cu Eugen Stepanovici. ”Memoriile par a veni peste el, îl urmăresc”, spune un specialist care a analizat cele două imagini. Stresul post-traumatic ce-l va ”pândi” toată viața.
Faimosul tablou al lui Thomas ”Tom” Lea din 1944. După o fotografie reală, a pictat soldatul cu ”Privirea miilor de metri”
După reîntoarcerea în URSS, Kobîțev își va continua activitatea de artist. Va face benzi desenate cu armata sovietică apărându-și ”Mama Rusie”, va picta pereții din gări, Palatele Pionierilor, va face mozaicuri rurale, adevărate capodopere pe sticlă.
Se stinge la doar 62 de ani, în 1973, în URSS. Cele două fotografii ale sale rămân, însă, faimoase și azi!
„Vreau să am cui să spun mami și tati” El este băiețelul pe care „se bat” 5.000 de familii. Povestea copilului a emoțion... Nu, nu e fake! O tânără a renunțat la haine și s-a bronzat pe un mormânt, în cimitirul din oraș: ”Acolo nu e coronavirus...