Experții au descoperit ce se ascunde în „butoaiele cu aură”, care au fost găsite pe coasta SUA în urmă cu doar câțiva ani în urmă.
Butoaiele se aflau în adâncurile Bazinului San Pedro, lângă Los Angeles, scrie Daily Mail.
Experții erau îngrijorați inițial că aceste butoaie conțineau DDT, un pesticid toxic care a fost interzis în anul 1972 din cauza impactului asupra mediului și sănătății.
Dar un nou studiu a scos la iveală ce s-ar ascunde în aceste butoaie de fapt.
Experții au descoperit ce se ascunde în „butoaiele cu aură” scufundate pe coasta SUA
Cu noul studiu, experții au descoperit ce se ascunde în „butoaiele cu aură”. Analiza arată că butoaiele conțin un deșeu alcalin caustic necunoscut. Acesta creează aure stranii pe măsură ce se scurge și infiltrează în apă.
Cu vehiculul operat de la distanță (ROV) SuBastian, cercetătorii au colectat cu atenție mostre la o distanță stabilită de butoaiele cu aure.
Dacă butoaiele ar fi conținut DDT, probele ar fi trebuit să fie acide. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că sedimentul din jurul butoaielor era de fapt extrem de alcalin.
„Unul dintre fluxurile principale de deșeuri din producția de DDT era acidul și acesta nu a fost pus în butoaie,” a declarat dr. Johanna Gutleben, conducătoarea studiului. „Te face să te întrebi: ce putea fi mai rău decât deșeul acid de DDT încât să merite pus în butoaie?”
Între anii 1930 și începutul anilor 1970, mii de obiecte au fost aruncate legal în 14 situri de adâncime de pe coasta Californiei de Sud.
Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului (EPA), de-a lungul acelor 40 de ani, aceste situri au fost umplute cu „deșeuri de rafinărie, elemente de filtrare și deșeuri din forajul petrolier, deșeuri chimice, gunoi și resturi, explozibili militari și deșeuri radioactive”.
Sedimentele din zona înconjurătoare sunt puternic contaminate cu substanțe chimice toxice, inclusiv pesticidul DDT.
DDT era produs anterior în cantități mari în California de Sud de către Montrose Chemical Corporation din Torrance. Între 1947 și 1982, compania ar fi putut arunca până la 2.000 de butoaie pe lună cu nămol acid ce conținea DDT în ocean. Din acest motiv, experții au vrut să investigheze și au și descoperit ce se ascunde în „butoaiele cu aură”.
Imaginile tulburătoare ale așa-numitelor „butoaie cu aură” le arată înconjurate de inele albe ciudate. Acestea au stârnit îngrijorări că pe fundul mării ar putea exista și mai mult DDT decât se credea anterior.
Acest lucru ar fi o problemă gravă, deoarece pesticidul s-a dovedit că sporește riscul de cancer și persistă extrem de mult timp în mediu.
Butoaiele pot fi periculoase
Totuși, într-un articol publicat în revista PNAS Nexus, un grup de cercetători a rezolvat în sfârșit acest mister.
Deși zona din jurul butoaielor era puternic contaminată cu DDT, concentrația nu varia în funcție de distanța față de butoaie.
Citește și: Experții au folosit bacteriile pentru a transforma gunoiul din plastic în paracetamol. Cum e posibil
Aceasta sugerează că poluarea cu DDT nu are legătură cu ceea ce ar putea scurge din aceste recipiente stranii.
În plus, investigația cercetătorilor a dezvăluit o altă caracteristică neobișnuită. Sedimentul din interiorul inelului butoaielor se întărise ca betonul.
Abia când ROV-ul a reușit să desprindă o bucată de sediment și să o aducă înapoi pentru analiză în laborator, cercetătorii au început să înțeleagă ce se întâmplă.
Când dr. Gutleben a testat pH-ul mostrelor, a constatat că sedimentul avea un pH de 12, fiind mult mai alcalin decât pH-ul neutru de 7.
Crusta dură s-a dovedit a fi formată în mare parte dintr-un mineral numit brucită. Când deșeul alcalin s-a scurs din butoi, a reacționat cu magneziul din apă pentru a forma brucită, care a cimentat sedimentul într-o crustă asemănătoare betonului.
Pe măsură ce brucita se dizolvă încet în apă, menține pH-ul din sedimentul înconjurător extrem de ridicat. Acest sediment alcalin reacționează apoi cu apa de mare pentru a forma carbonat de calciu, principalul mineral din cretă, care creează aureola albicioasă, prăfoasă, din jurul fiecărui butoi.
Cercetătorii spun că această descoperire ar putea îmbunătăți eforturile de cartografiere a poluării din siturile istorice de deversare.
