Mary Blandy și-a găsit sfârșitul în secolul 18, în Anglia. În 1751, ea şi-a otrăvit tatăl, pe Francis Blandy, cu arsenic. Se pare că aceasta a r fi crezut că otrava era de fapt o poţiune a dragostei, care ar fi urmat să îl determine pe bărbat să fie de acord cu relaţia de iubire dintre ea și William Henry Cranstoun, ofiţer militar și fiul unui nobil din Scoţia.
Părinţii au crescut-o cu speranţa că va deveni o femeie inteligentă. Reputaţia ei în Henley, acolo unde şi-a trăit întreaga viaţă, fusese a unei tinere femei foarte respectate şi educate.
În 1746, Mary l-a întâlnti pe căpitanul William Henry Cranstuon, cu care intenționa să se căsătorească mai târziu, în 1751. Între timp, planurile lor au fost date peste cap, odată ce a ieşit la lumina faptul că bărbatul era deja căsătorit cu o femeie din Scoţia şi avea şi un copil din acel mariaj. Cranstuon a negat informaţiile şi a călătorit de mai multe ori în Scoţia, pe perioada relaţiei cu Mary, pentru a anula căsătoria cu cealaltă femeie.
După câteva luni, tatăl lui Mary a început să devină suspicios, în ceea ce îl privea pe Cranstuon, crezând că el, de fapt, nici nu ar fi avut intenţia de a-şi părăsi soţia. Domnul Blandy nu a făcut niciun efort să-şi ascundă părerea pe care o avea despre iubitul fetei sale. Ce s-a intamplat apoi este destul de neclar.
Mary a susţinut că iubitul său i-a trimis o poţiune a dragostei care, mai târziu, s-a dovedit a fi arsenic, şi i-a cerut să o pună în mâncarea tatălui ei, pentru a-l face pe acesta să le accepte relaţia. Mary a făcut exact cum i s-a pus, iar părintele ei a murit.
Pe 6 aprilie 1752, chiar în ziua de Paşte, Mary Blandy, a fost spânzurată, fiind acuzată de crimă. Cazul ei a atras atenţia întregii prese, atunci iar reacţiile au variat. În timp ce unii credeau în povestea ei, alţii erau de părere că totul este o mare minciună. Iar dezabaterile au continuat să curgă, imp de câţiva ani buni, după moartea ei.
În secolul 19, cazul ei a fost reexaminat printr-o serie de texte, într-o lumină mai simpatică, iar oamenii au început să se gândească la ea ca la "sărmana fată bonlavă de dragoste". Astăzi, acest caz tragic aproape că a fost uitat.
