Un canadian și-a recuperat aparatul foto pe care îl pierduse în urmă cu doi ani, în timpul unui naufragiu. Gadget-ul a stat pe fundul apei în tot acest timp, dar fotografiile prețioase pe care le conținea au putut fi salvate.
Paul Burgoyne și câțiva membri ai familiei au mers în largul insulei Vancouver, pentru a împrățtia cenușa părinților săi în Pacific. Au făcut câteva fotografii în timpul acestui eveniment și le-au crezut pierdute pe vecie până luna aceasta.
Vasul pe care se aflau a naufragiat, iar camera foto a ajuns pe fundul oceanului. O echipă de studenți a descoperit aparatul în timpul unor scufundări făcute în scop de cercetare.
Aceștia au scos cardul de memorie al camerei foto și au recuperat imaginile. După ce le-au postat pe Twitter, l-au găsit și pe proprietarul aparatului, relatează Huffington Post.