Antena Căutare

În ce orașe din România coroanele funerare sunt interzise în cimitir. Ce amenzi se pot aplica

Tot mai multe administrații locale din România interzic coroanele funerare din plastic sau chiar și pe cele naturale, considerându-le o sursă de poluare și deșeuri greu de gestionat.

În ce orașe din România coroanele funerare sunt interzise în cimitir. Ce amenzi se pot aplica | Shutterstock

În locul acestora, familiile îndoliate și apropiații sunt încurajați să aducă flori naturale sau să facă donații.

Timișoara: reguli noi în toate cele șase cimitire

Municipiul Timișoara a introdus un regulament unitar pentru cele șase cimitire publice – Șagului, Rusu Șirianu, Sever Bocu, Stuparilor, Săracilor-Amurgului și Stan Vidrighin. Aici vor fi permise doar buchete și coroane din flori naturale sau din materiale biodegradabile, potrivit observatornews.ro.

Decizia are la bază motive de mediu, dar și financiare. Conform Primăriei, doar salubrizarea cimitirelor administrate de societatea Horticultura costa lunar peste 22.000 de lei.

Articolul continuă după reclamă

„Una dintre schimbările importante constă în înlocuirea coroanelor din plastic cu aranjamente biodegradabile. Măsura are ca obiectiv reducerea poluării și a cantității de deșeuri generate în cimitire, dar și scăderea cheltuielilor de salubrizare”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Silvana Andreaș.

Citește și: Cât costă „taxa pe cearșaf” la Mamaia. Prețul îi face pe români să stea cât mai departe de stațiune

Păulești (Satu Mare): donații în loc de coroane

În comuna Păulești, autoritățile au mers și mai departe, interzicând complet coroanele – fie din plastic, fie naturale cu elemente metalice. În schimb, localnicii sunt încurajați să facă donații pentru familiile îndoliate.

Primarul Zenoviu Bontea a explicat că succesul măsurii a venit după ce toți preoții și administratorii celor opt cimitire din comună au fost consultați și s-au pus afișe în biserici. „Se depune o jerbă din flori naturale, iar participanții pot face donații într-un recipient special”, a precizat edilul.

Harghita: tradiția locală înlocuiește coroanele

În mai multe localități din Harghita, coroanele funerare au fost înlocuite de un obicei mai simplu – participanții aduc câte o floare, de obicei albă, sau donează bani pentru fapte bune ori pentru familia îndurerată.

Deși nu există decizii oficiale, autoritățile locale și parohiile susțin această schimbare, care reduce deșeurile și răspunde așteptărilor comunității.

Citește și: Cum pot raporta românii jocurile de noroc ilegale pe WhatsApp, începând cu 1 iulie. A fost creată o linie specială

Arad: amenzi între 500 și 1.000 de lei

Primăria Arad a elaborat un proiect prin care interzice atât coroanele din plastic, cât și pe cele din flori naturale, cu excepția jerbelor mici, fără elemente greu degradabile.

Cei care nu respectă regulile riscă amenzi între 500 și 1.000 de lei. Interdicția urmează să se aplice în cimitirele „Eternitatea”, „Pomenirea”, precum și în cele din cartierele Gai și Mureșel.

În comuna arădeană Ghioroc, măsura a fost adoptată încă din 2020, însă fără reglementări oficiale. Localnicii au preferat să renunțe la coroane și să ajute familiile cu bani, ceea ce a dus la o reducere a deșeurilor cu până la 75%.

Vaslui: decizia, în analiză

Și la Vaslui, autoritățile locale iau în calcul interzicerea coroanelor din plastic. Potrivit primarului Lucian Braniște, municipalitatea analizează cadrul legal pentru adoptarea unei hotărâri în Consiliul Local.

„Cert este că utilizarea acestor coroane confecționate dintr-un plastic de calitate îndoielnică ne creează probleme. Luăm în calcul să procedăm așa cum s-a procedat în alte localități”, a declarat edilul.

Dacă în trecut coroanele erau considerate un gest de respect obligatoriu la înmormântări, tot mai multe comunități din România își schimbă abordarea, înlocuindu-le cu flori simple sau donații. Argumentele sunt deopotrivă ecologice și practice: reducerea deșeurilor, scăderea costurilor de salubrizare și sprijinul direct pentru familiile îndurerate.

În funcție de oraș, cei care nu respectă noile reguli riscă avertismente sau amenzi de până la 1.000 de lei.

Racheta nucleară care ne-ar putea duce pe Marte. Descoperirea capabilă să schimbe complet explorarea spațială... Papirusul antic misterios care ar confirma Cele 10 plăgi ale Egiptului. Ce detalii din Biblie conține...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Poți opri pe banda de urgență a autostrăzii dacă ai o problemă cu mașina? Ce permite legea și când riști amendă
Poți opri pe banda de urgență a autostrăzii dacă ai o problemă cu mașina? Ce permite legea și când riști...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Unde se ascund buburuzele iarna. Locul din casă în care își caută adăpost când temperaturile scad
Unde se ascund buburuzele iarna. Locul din casă în care își caută adăpost când temperaturile scad
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x