Roza Șanina, lunetista sovietică cu un caracter puternic, este una dintre cele mai cunoscute eroine ale Uniunii Sovietice din cel de Al Doilea Război Mondial. A demonstrat că într-o lume a bărbaţilor, o femeie poate excela, aceasta a făcut 54 de victime în doar 10 luni de activitate .
La doar 14 ani, Roza a plecat de acasă, din micul sat în care locuia, pentru a se înscrie la liceul din Arhangelsk. Părinţii nu erau de accord. A trebuit să meargă aproape 200 de kilometri pe jos până la gară, până la trenul ce avea s-o aducă în oraş, lucru relativ uşor pentru tânără, obişnuită fiind cu distanţele lungi pe care le parcurgea pe jos. A ştiu că o poate face, determinarea şi încrederea în forţele proprii au ajutat-o atunci şi aveau să o ajute şi câţiva ani mai târziu când Uniunea Sovietică a fost invadată de către Germania, în 1941.
Ea iubea oraşul, să meargă la cinema, luminile, oamenii şi agitaţia pe care nu le cunoscuse până la vârsta adolescenţei. Era o fire prietenoasă, liniştită, vorbăreaţă şi foarte inteligentă iar de-a lungul timpului şi-a făcut mulţi prieteni. Adesea ajungea în camera de cămin după ce ușile acestora erau închise, fiind ajutată de către prietenii săi să intre pe fereastră, cu ajutorul unor cearceafuri. Toate aceste detalii despre perioada adolescenţei dar şi despre perioada războiului au fost relatate în jurnalul ei, deşi ţinerea unui astfel de caiet era interzisă în Armata Roşie.
După câţiva ani, viaţa de adolescentă avea să se schimbe dramatic, odată cu invadarea Uniunii Sovietice de către Germania, în 1941. Roza s-a înrolat în armata în 1943, când pierduse, deja, doi fraţi. Până la sfârşitul războiului îl va pierde şi pe al treilea.
S-a alăturat Academiei Centrale de Lunetişti-femei, unde a excelat, iar în aprilie 1944 era comandantul unui pluton. În aceeaşi luna, Roza a luat o viaţă pentru prima dată, după câteva luni putea fi considerată un ”veteran”. În jurnalul său, lunetista spune că şi-a găsit adevăratul scop al vieţii sale. De asemenea, Roza era cunoscută pentru iniţiativele pe care le lua pe câmpul de luptă, câteodată în ciuda ordinelor directe ale ofiţerilor. Datorită meritelor sale şi deciziilor bune, pedepsele pentru neascultarea directivelor erau cel mult minore. Deşi era lunetistă, în unele lupte a fost nevoie şi de lupte de aproape, corp la corp. Într-o altă acţiune, Roza a vânat un lunetist inamic camuflat într-un copac, așteptând până la apusul soarelui, când a putut diferenţia silueta lunetistului german.
În septembrie 1944, armata sovietică a ajuns în estul Prusiei. Deşi aproape înfrântă, armata germană a rezistat eroic în faţă sovieticilor. În ianuarie 1945, sovieticii au ajuns la Königsberg, unde nemţii au luptat din greu pentru fiecare palmă de pământ, dar ruşii avansau încet şi sigur. Roza a participat și aici la luptele crâncene, iar la sfârşitul lui ianuarie avea să fie ucisă în luptă, după 10 luni de serviciu, în urmă unui bombardament asupra poziţiilor sale. Doi ofiţeri sovietici au găsit-o grav rănită, după explozia unui obuz în apropiere de această. Chiar şi aşa, ţinea strâns arma, pe care n-o abandonase niciodată. Deşi medicii au încercat să o salveze, nu s-a mai putut face nimic. A murit pe 28 ianuarie 1945. Avea doar 20 de ani.
