Măriuca, fetița care i-a luat locul unui ostaș secerat de nemți în timpul luptelor de la Mărășești. Cum l-a repezit pe soldatul care a vrut să îi cruțe viața și care a fost ultimul ei gând înainte să moară – FOTO

 
+6 click pentru
galerie

În vara anului 1917, pe 6 august, înaintea marii victorii a armatei române în luptele de la Mărășești, soldații români au primit un ajutor nesperat, după ce un camarad-cheie a fost doborât de nemți. O voce de fetiță a înlocuit-o pe cea a observatorului secerat de germani, oferind informații prețioase pentru artilerie. Copila nu a acceptat să fie reținută de la a-și ajuta țara, iar prin ultimele ei cuvinte, ea s-ar fi bucuat de faptul că inamicii erau puși pe fugă.

Maria Zaharia, cunoscută și drept „Măriuca”, avea doar 12 ani când și-a dat viața pentru țară. Ea trăia împreună cu bunicul ei în satul Răzoare, aflat lângă Mărășești. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial și înfrângerile suferite de armată română, zona dimprejurul pădurii și a satului Răzoare a fost disputată de trupele germane și române.

În livada bunicului Măriucăi, Ion Zaharia, exista un post de observație al artileriei românești. Un soldat se urca în nucul din această livadă pentru a observa ce se întâplă de-a lungul frontului. În cazul unui atac al forțelor germane, soldații telefonau și comunicau artileriei coordonatele de atac. Apoi, artileriștii deschideau focul asupra inamicilor, obligându-I să se retragă.

De la curiozitate de copil, la curaj nebunesc și un gest care a rămas în istorie

Astfel, Măriuca și-a petrecut ultimele zile din viață alături de ostașii români, urmărindu-le fiecare mișcare. Ea se urca deseori în cuibul observatorului și acesta îi arăta unde erau pozițiile nemților, prin binoclul său.

În scurt timp, însă, germanii porniseră un atac de proporții. Ei aflaseră locul de unde românii trimiteau informații artileriei și începuseră să îi atace pe transmisioniști cu proprii artileriști. În acest timp, soldații nemți ieșeau în valuri din tranșee.

Observatorii români au primit ordin să rămână pe poziții, să nu abandoneze și că coordoneze în continuare artileria, pentru că în scurt timp urma să aibă loc și contraatacul armatei române. Soldații au rezistat timp de două ore, artileriștii români dezlănțuindu-se asupra armatei germane, căreia i-a îngreunat foarte mult înaintarea.

În cele din urmă, inamicii s-au apropiat pe ascuns, printre copaci, și l-au împușcat pe observatorul din nuc. Măriuca a observat pericolul și a strigat către soldat, dar acesta nu a avut timp să se salveze.

Dacă șocul de a vedea un om ucis ar fi putut înspăimânta mulți adulți, Măriuca, la vârsta de 12 ani, nu s-a gândit să fugă și să plângă, ci să îl înlocuiască pe „camaradul” căzut la datorie.

La baza nucului rămăsese în viață telefonistul, care acum ar fi fost nevoit să fie și observator, urcând și coborând din nuc – ceea ce era periculos, deoarece mișcările lui puteau fi sesizate de inamici. Măriuca i-ar fi spus telefonistului că se urcă ea în nuc pentru a-i raporta pozițiile inamicilor. Soldatul, care s-ar fi numit Gherghina, a încercat să o convingă să plece, pentru a-i cruța viața. Copila, însă, nici nu a vrut să audă.

Mai mult, Măriuca l-ar fi pus la punct pe soldat și i-ar fi dat ordin să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Depășit de situație, sub presiunea inamicilor, Gherghina a lăsat-o pe Maria să se urce în nuc, mai ales că fetița i-a spus ferm: „Vreau să fac și eu ceva pentru țară”.

La un moment, dat, o schijă l-a rănit grav pe telefonist. Nici în acest moment Măriuca nu s-a gândit să abandoneze, ci a preluat și atribuțiile telefonistului. Ea a ghidat astfel artileria română, ore în șir, bateria de tunuri lovind nemții conform indicațiilor ei. Inamicii au avut pierderi uriașe în sectorul pe care l-a controlat Măriuca.

Fetița a căzut, însă, după ce nemții și-au dat seama de poziția ei și au îndreptat tunurile în acea direcție. Prima lovitură a retezat doar câteva crengi, iar Măriuca a rămas la fel de fermă pe poziție, în ciuda strigătului telefonistului rănit. A doua ghiulea i-a fost fatală micuței. Alte surse spun, însă, că micuța a fost împușcată de un german.

Prin ultimele ei cuvinte, micuța eroină și-ar fi exprimat bucuria că inamicii au fost puși pe fugă.

Cum a fost omagiată Măriuca de-a lungul timpului

În cinstea gestului eroic al fetiței, trupul neînsuflețit al Măriucăi a fost depus în Mausoleul Mărășești, alături de rămășițele celorlalți eroi români.

De asemenea, în anul 1977, în satul Haret, a fost ridicat un monument chiar acolo unde s-a aflat, în 1917, nucul din care Măriuca a transmis artielriei române pozițiile inamicilor. Monumentul s-ar afla astăzi în curtea unei gospodării, dar proprietarii le-ar permite curioșilor să îl admire.

În același an, 1977, în fața școlii din acest sat, a fost dezvelit un bust al Măriucăi.

Totodată, în sectorul 4 al Capitalei, o stradă din cartierul Apărătorii Patriei poartă numele Măriuca, în amintirea „fetei din nuc”.

Figura eroică a fetiței este amintită în cartea „Povestiri istorice", a lui Dumitru Almaș, prezentă și în manualele claselor primare până în 1989.

„Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în satul Răzoare, la casa bunicului ei, Ion Zaharia. Frontul a ajuns în dreptul satului lor și acolo se da o cumplită bătălie între armata română și cea germană. De aceea satul a fost evacuat: adică toți sătenii și-au luat ce au putut fiecare și au plecat în altă parte, la adăpost, în munți. Numai moș Ion Zaharia a rămas în casa lui. A săpat șanț adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemții bombardau satul. S-a întâmplat ca soldații români să instaleze un post de observație tocmai în nucul cel înalt și stufos din livada lui Moș Zaharia. Un ostaș urca în vârful acelui pom, se așeza pe ramurile mai groase, ascuns în frunze. Și de acolo, cu un binoclu, supraveghea mișcările dușmanului. Ceea ce vedea, povestea sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. Sergentul transmitea artileriștilor, prin telefon, cele văzute”, a scris Almaș, care povestește în continuare cum fata deprinde „meșteșugul” observației și cum este doborâtă în timp ce își servește țara.

Despre Măriuca a fost realizat și un film, în anul 1969, „Baladă pentru Măriuca”, în regia lui Constantin Neagu, cu Brândușa Hudescu în rol principal.

Astăzi, în satul Pădureni, unde s-a născut Măriuca Zaharia, sat care numără în jur de 300 de suflete, nu mai trăiește nimeni din familia ei. Când s-a făcut documentarea pentru scrierea monografiei localității, s-a descoperit că nu mai există nici un descendent al lui Ion Zaharia, bunicul fetiței eroine de la 1917. 

În confruntările de la Mărășești au pierit 480 de ofițeri și 21.000 de soldați români. 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE