Urmărește A1 pe DiscoverCercetătorii au descoperit că un interval foarte restrâns al condițiilor din oceane a favorizat, timp de milioane de ani, captarea și stocarea carbonului în sedimentele marine, scrie SciTech Daily.
De peste 100 de milioane de ani, Pământul și-a menținut temperatura într-un interval favorabil vieții.
Experții susțin că e ca și cum planeta ar fi fost controlată de un termostat natural.
Până acum, experții nu au reușit să explice pe deplin cum funcționează acest mecanism.
Mecanismul ascuns al Pământului care a protejat planeta timp de 60 de milioane de ani
Un nou studiu a identificat însă o verigă lipsă. Respectiv legătura dintre nivelul mării, fosfați și cantitatea de carbon blocată în sedimentele oceanice.
Citește și: Fenomenul El Nino evoluează îngrijorător. Până când ne-am putea confrunta cu fenomenele meteo extreme
Potrivit cercetării, temperatura influențează calotele glaciare și nivelul mărilor, iar acestea determină cât fosfat ajunge în oceane.
Cantitatea de fosfat afectează dezvoltarea organismelor marine, care la rândul lor controlează cât carbon ajunge în sedimente și cât dioxid de carbon rămâne în atmosferă. Astfel, planeta se poate încălzi sau răci.
Studiul, realizat de profesorul Zunli Lu de la Universitatea Syracuse și colaboratorii săi, a analizat modul în care variațiile nivelului mării și ale oxigenului dizolvat au influențat fosfații și concentrațiile de dioxid de carbon atmosferic în ultimii 60 de milioane de ani. Rezultatele au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
„Știam că nivelul dioxidului de carbon din atmosferă a scăzut semnificativ pe măsură ce Pământul s-a răcit în ultimii 60 de milioane de ani, însă înțelegeam foarte puțin unde a ajuns acest carbon,” a declarat autoarea principală, profesoara Ros Rickaby. „Rezultatele noastre sugerează că îngroparea carbonului organic în sedimentele marine a avut un rol mult mai important decât se credea.”
Mecanismul funcționează ca un „termostat ascuns”
În centrul mecanismului se află fosfații, o formă a fosforului esențială pentru dezvoltarea organismelor marine. Cercetătorii îi descriu drept o componentă „invizibilă” a sistemului climatic.
Când nivelul mărilor era ridicat, platformele continentale întinse rețineau fosfații în sedimentele de mică adâncime înainte ca aceștia să ajungă în largul oceanelor.
În lipsa acestor nutrienți, productivitatea biologică marină scădea, iar mai puțin carbon organic era transportat și îngropat pe fundul oceanului. Apele rămâneau bogate în oxigen, iar dioxidul de carbon se acumula în atmosferă.
În schimb, atunci când nivelul mărilor scădea, mai mulți fosfați ajungeau în apă. Ceea ce stimula dezvoltarea organismelor marine.
Citește și: Când ar muri ultima viețuitoare de pe Pământ. Experții au dezvăluit când și cum s-ar încheia lumea
Cea mai eficientă captare a carbonului s-a produs atunci când nivelul mărilor era cu aproximativ 10-40 de metri peste nivelul actual.
În acest interval optim, zonele cu deficit de oxigen se suprapuneau peste sedimentele bogate în materie organică, permițând mecanismului să funcționeze milioane de ani.
Autorii studiului susțin că, de-a lungul timpului geologic, intervalul favorabil captării carbonului s-a restrâns pe măsură ce zonele sărace în oxigen s-au deplasat către ape mai adânci.
Acest proces ar fi contribuit la stabilizarea nivelurilor de oxigen și dioxid de carbon din atmosferă, făcând sistemul climatic al Pământului mai rezistent la schimbări.
Un studiu publicat în Nature Geoscience în luna ianuarie a arătat că oceanele tropicale din Eonul Proterozoic conțineau cantități mari de oxigen, spre deosebire de distribuția actuală, și a identificat un punct critic din istoria Pământului care a schimbat radical modul în care oxigenul era distribuit în oceane.
Incendiile din Europa ar deveni și mai grave. Harta care îngrijorează experții...
