Antena Căutare

O femeia obișnuia să bea 15 cola pe zi. Cum arată azi Karina Dunford, după ce a renunțat la sucul preferat

O femeie a slăbit 114 kilograme, după ce a renunțat la obiceiul pe care îl avea în fiecare și care i-a adus numeroase probleme de sănătate.

Karina Dunford a ajuns la greutatea de 187 de kilograme, din cauza dietei nesănătoase | sursa foto: Profimedia

Karina Dunford din Marea Britanie a ajuns să cântărească nici mai mult nici mai puțin de 187 de kilograme.

Pe lângă faptul că era dezamăgită și îi era rușine de modul în care arată, femeia a început să simtă că și rudele se simt stânjenite din cauza aspectului său fizic.

Cum arată azi femeia care bea 15 doze de cola în fiecare zi, până a ajuns la 187 de kilograme

Karina Dunford a avut mai mereu kilograme în plus, dar situația a părut că îi scapă de sub control atunci când a început să se apropie cu pași repezi de 200 de kilograme. Atunci când în viața de zi cu zi intervin elemente precum oboseala, stresul, comoditatea sau poftele alimentare de nestăvilit, multe dintre persoane încep să fie tentate să consume alimente de tip fast food.

Articolul continuă după reclamă

Așa s-a întâmplat și în cazul britanicei care a recunoscut faptul că, încet și sigur, a ajuns să înlocuiască mesele sănătoase cu tot mai multe comenzi de mâncare la fast food sau cu produse comandate prin curier.

Citește și: Marcin Polek a renunțat la 2 alimente și a slăbit 106 kilograme într-un an! Cum arată azi

Mai mult decât atât, Karina Dunford a ajuns să consume din ce în ce mai multă cola, o băutură carbogazoasă ce conține numeroase linguri de zahăr doar într-un singur litru!

 Karina Dunford pe vremea cnad avea 187 de kilograme

Cum arăta Karina Dunford pe vremea când avea 187 de kilograme

Timpul a trecut, stomacul femeii s-a mărit și, astfel, britanica nu doar că a ajuns să consume mese din ce în ce mai mari din punct de vedere cantitativ sau în ceea ce privește caloriile, ci a devenit dependentă de sucul preferat. În fiecare zi, ea obișnuia să consume chiar și 15 doze de cola, ca să își potolească poftele.

Kilogram după kilogram, greutatea britanicei a crescut considerabil și, într-o zi, cântarul a arătat 187 de kilograme.

„Eram atât de nefericită, trebuia să mă ajute soțul să spăl vasele sau să fac treabă prin casă. Am ajuns să nu mai îmi doresc să ies din casă. Tot ce voiam era să stau. Eram atât de nefericită și simțeam cum sănătatea mea se degradează de la o zi la alta. Mâncam zilnic produse fast food comandate prin curier, în special mâncare chinezească. Serile mi le petreceam mâncând ciocolată, unul din puținele lucruri care mă consolau în momentele în care îmi era rușine de mine. Am trecut printr-o perioară grea, simțeam că îmi fac familia de râs ”, a mărturisit femeia în vârstă de 37 de ani, pentru cei de la mirror.co.uk.

După mai multe diete eșuate, Karina Dunford a ajuns să se înscrie într-un grup de persoane dornice să slăbească. După doi ani de când și-a schimbat complet stilul de viață, britanica se poate lăuda că a slăbit 114 kilograme, devenind astfel o adevărată campioană la topit kilogramele în plus.

O mamă a fost oprită de polițiști pe motiv că are pantalonii indecent de scurți. Cum a apărut femeia pe stradă... Svetlana Alexeeva și-a depășit limitele atunci când nimeni nu mai credea în ea. A ajuns model deși a trăit o experiență ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O nouă probă pentru Asia Express? Ce preparat neobișnuit a descoperit un român în Cambodgia: „Ați avea curaj să gustați?”
O nouă probă pentru Asia Express? Ce preparat neobișnuit a descoperit un român în Cambodgia: „Ați avea curaj...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x