Antena Căutare

O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a făcut o descoperire sinistră. Ce a aflat când a mers la poliție

O femeie din Japonia a primit zilnic, timp de o lună, peste 100 de apeluri pe zi de la un număr necunoscut. Iată ce a descoperit după ce a făcut plângere la poliție!

O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a făcut o descoperire sinistră. Ce a aflat când a mers la poliție | Shutterstock

O femeie în vârstă de 31 de ani din Japonia a trecut recent printr-o experiență marcantă, după ce timp de o lună a fost sunată zilnic de peste 100 de ori cu număr ascuns. Șocul a fost cu atât mai mare când a aflat cine era de fapt în spatele apelului. Iată mai jos despre ce este vorba!

Citește și: Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit

Ce a descoperit femeia care era sunată zilnic cu număr necunoscut

Femeia care locuia în prefectura Hyogo i-a povestit și soțului ei prin ce trece, însă acesta nu a părut să îi dea prea mare importanță, ceea ce a frustrat-o extrem de tare. Ea a devenit și mai suspicioasă în momentul în care a observat că atunci când soțul ei doarme, își petrece timpul cu ea sau stă pe jocurile video, apelantul secret nu o sună deloc. Așa că a decis să facă o plângere la poliție pentru a afla cine se află în spatele apelului deranjant, potrivit scmp.com.

Articolul continuă după reclamă

La poliție, femeia din Japonia a declarat că era sunată zilnic cu număr ascuns de peste 100 de ori, timp de aproximativ o lună, în perioada iulie-august, iar după ce răspundea, cel care o apela nu spunea nimic și rămânea tăcut.

După mai multe cercetări, oamenii legii au descoperit că soțul ei era cel din spatele apelurilor deranjante. Se pare că bărbatul era foarte gelos și se simțea deranjat când ea vorbea cu alte persoane la telefon, astfel că a recurs la această metodă, mai transmite sursa citată mai sus.

Pe numele bărbatului va fi emis un ordin de restricție și riscă până la un an de închisoare sau o amendă de aproximativ un milion de yeni (7.000 de dolari).

Conform legislației japoneze, cei care provoacă tulburări psihologice prin apeluri telefonice deranjante riscă până la un an de închisoare sau o amendă de până la 1 milion de yeni (7.000 dolari). De asemenea, este emis și un ordin de protecție, potrivit scmp.com.

Citește și: Își curățau piscina, dar nu au realizat ce pericol îi pândea din umbră. Descoperirea înfricoșătoare pe care au făcut-o

Femeia care a divorțat de ea însăși după un an de mariaj. Care au fost motivele separării, deși a făcut terapie de cuplu... Satul din Europa unde toți cei 6000 de locuitori au case pe aceeași stradă. Cum arată de la înâlțime „Mica Toscana”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Test de personalitate rapid! Primul element pe care l-ai văzut în imagine scoate la iveală defectul pe care nu l-ai conștientizat
Test de personalitate rapid! Primul element pe care l-ai văzut în imagine scoate la iveală defectul pe care nu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a pățit un bărbat după ce și-a făcut transplant de păr. S-a speriat când s-a uitat în oglindă și a văzut ce se întâmplă
Ce a pățit un bărbat după ce și-a făcut transplant de păr. S-a speriat când s-a uitat în oglindă și a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x