Antena Căutare

O mamă a născut gemeni acasă, fără asistență medicală, în timp ce ceilalți opt copii ai ei se jucau pe lângă ea. Întreg momentul a fost filmat și făcut public pe Youtube 

O femeie în vârstă de 38 de ani, mama a opt copii, a impresionat o lume întreagă după ce a adus pe lume gemeni, acasă, fără asistență medicală. Ba mai mult, tânăra a dat dovadă de o putere uriașă, întrucât chiar a filmat întreg momentul din dorința de a-l posta pe internet. 

O mamă a născut gemeni acasă, fără asistență medicală, în timp ce ceilalți opt copii ai ei se jucau. Întreg momentul a fost filmat și făcut public pe Youtube

Sarah Schmid, o femeie în vârstă de 38 de ani, din Alsacia, Franța, a promovat întotdeauna nașterea neasistată, iar șapte dintre cei opt copii i-a adus pe lume acasă, fără asistență medicală. Acum, însă, ea s-a întrecut pe sine, întrucât a adus pe lume o pereche de gemeni, chiar în sufrageria locuinței ei, în timp ce ceilalți copii se jucau pe lângă ea.

Moment emoționant într-o sală de nașteri! „Așa m-a răsplătit fetița mea pentru că i-am vorbit în fiecare zi, cât a fost în burtică la mami” – FOTO

Înainte de a deveni mamă de gemeni, Sarah a adus pe lume opt copii, șapte dintre ei fiind născuți acasă, fără asistență medicală și fără ca sarcinile să-i fie urmărite de medici.

Femeia a avut această putere uluitoare, întrucât a învățat ca să fie medic, însă a ales să devină mamă și să stea acasă pentru a se ocupa de creșterea copiilor.

Articolul continuă după reclamă

Acum, bebelușii au zece luni și sunt perfect sănătoși. De asemenea, femeia a mărturisit că și-a dorit să filmeze fiecare naștere și a ”urcat” imaginile pe Youtube pentru ca toate femeile să știe că ”se poate și așa”.

„Bună dimineața, astăzi te măriți!”. O tânără din Marea Britanie s-a trezit cu o nuntă-supriză, chiar de ziua ei! Cum a reacționat mireasa! VIDEO

Sarah și soțul ei, în vârstă de 43 de ani, mai au opt copii - Sarah, 13 ani, Jonathan, 11 ani, Emanuel, nouă, Elisabeth, 7, Konstantin, 5 și Kiran, 3.

Moment emoționant într-o sală de nașteri! „Așa m-a răsplătit fetița mea pentru că i-am vorbit în fiecare zi, cât a fost ... Motivul pentru care bărbat a ars un milion de dolari este revoltător! Omul de afaceri a fost condamnat la închisoare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ai mobilă veche sau saltele de aruncat? Unde poți scăpa gratuit de ele în București. Regulile pentru fiecare sector
Ai mobilă veche sau saltele de aruncat? Unde poți scăpa gratuit de ele în București. Regulile pentru fiecare sector
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Locuri din România pe care nu trebuie să le ratezi toamna aceasta. Cele mai „instagramabile destinații” din țară
Locuri din România pe care nu trebuie să le ratezi toamna aceasta. Cele mai „instagramabile destinații” din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x