„Au tras. A căzut într-o baltă de sânge. Nu s-a uitat o clipă la mine! M-a salvat!”. Și-a văzut mama împușcată! La 82 de ani, povestea copilăriei ei terifiante este încă vie!  

Urmărește A1 pe Discover

Pe treptele din ciment ale unei case, în Polonia, Hannah Lewis, o fetiță de șase ani la acea vreme, „a crescut instantaneu”. Mama ei, Chaya, a fost executată de naziști chiar în fața ei. Hannah Lewis și tatăl ei, Adam, au fost singurii membri ai familiei care au supraviețuit Holocaustului.

Hannah s-a născut într-o familie prosper din Wlodawa, oraș aflat acum la graniță cu Ucraina. A fost singurul copil al lui Adam și al Chayei. Până la vârsta de șase ani, a trăit alături de familia ei extinsă, inclusive unchiul ei Shulka și adoratul ei verișor, Szolmo – ambii nevăzători și muți.

Se bucura de o copilărie fericită, până când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1939, iar naziștii au ocupat Polonia. În micul ei oraș au început să vină tot mai mulți evrei care încercau să se refugieze din orașele mari. Familia ei a găzduit câțiva.

„Spuneau povești despre lagăre ce erau construite, despre ce făceau germanii. Era terifiant. Înainte, cine știa despre astfel de lagăre?”, a povestit Hannah.

În 1942, germanii au început să adune evreii din Wlodawa și să îi trimită în lagărul Sobibor aflat în apropiere sau în alte lagăre. Anul următor, Hannah și familia ei au ajuns în lagărul de la Adampol.

„Ne-a fost pusă la dispoziție o oră ca să ne facem bagajele. Îmi amintesc că tatăl meu era îngrozit cu gândul că bunicul nu avea să supraviețuiască acelei călătorii. A găsit o roabă ca să îl poată căra pe tatăl lui, ca să nu moară pe drumul pe care a trebuit să îl facem pe jos.

Am ajuns într-un mic cătun, înconjurat de păduri și câmpuri. Nu existau apă și electricitate. Era un soi de tabără, cu sârmă ghimpată și un turn de control. Unchiul Shulka a fost dat la o parte imediat ce am ajuns și nu l-am mai văzut după aceea. Au scăpat de el, pentru că era limpede că avea o problemă”, a mai povestit ea.

Tatăl ei a reușit să evadeze. Li s-a alăturat partizanilor, un grup ce a încercat să îi saboteze pe naziști și să transmit informații despre viitoarele mișcări ale regimului.

Hannah și-a petrecut următorul an lucrând la Adampol, alături de verișorul ei, Szlomo, și de mama ei, care a primit o slujbă în locuința unui bătrân din sat, care era proprietarul terenului pe care fusese construit lagărul. Fetița spăla treptele casei și avea grijă de legumele din grădină și de găini.

„Dacă eram lângă mama, îmi era bine. O aveam pe mama și îl aveam pe Szlomo, care îmi era ca fratele pe care nu l-am avut niciodată. Îl adoram. Cred că pe mine, războiul m-a lovit cu adevărat în ziua în care l-am pierdut pe el”, a mai povestit Hannah.

Cum i-au omorât verișorul adorat

Într-o zi, ea și verișorul ei erau singuri, când Hannah a auzit trupele de execuție iontrând călare în sat. L-a luat de mână pe Szlomo și au fugit să se ascundă într-un grajd din apropiere.

„M-am aruncat într-un morman de fân. El nu mai era lângă mine. Am auzit cum au intrat naziștii. M-am uitat printr-o găurică, de sub fân. Am văzut cum l-au ridicat pe Szlomo, ținându-l de ceafă. Nici nu avea săracul o voce ca să țipe. Apoi i-am mai văzut doar picioarele, zbătându-se în aer. De atunci, nu l-am mai văzut niciodată. Mi-a fost dor de el și cred că am simțit și vină. Și eram singură”, și-a mai amintit Hannah Lewis.

Cum a salvat-o mama ei, înainte de a fi executată

În iarna anului 1944, Hannah s-a îmbolnăvit. Ar fi avut tifos. Bătrânul la care lucre cu mama ei le-a lăsat să doarmă o noapte în casa lui, la căldură. În timp ce stătea liniștită în brațele mamei ei, ghemuite amândouă lângă cuptor, s-a auzit un ciocănit într-un geam.

„M-am ridicat și l-am văzut, în lumina lunii, pe tata. I-a spus repede mamei că trebuie să plece atunci, pentru că a doua zi urma să aibă loc o acțiune. Ea i-a spus că nu poate veni, pentru că eu eram bolnavă și nu aveam să supraviețuiesc. S-a întâmplat ceva. Ea a închis fereastra, iar el a dispărut”, și-a mai amintit Hannah.

Acum, la bătrânețe, femeia susține că încă o mai apasă gândul la felul în care mama ei a supraviețuit în acea noapte, știind că avea să fie omorâtă în dimineața următoare. Hannah crede că mam ei a salvat-o.

A adormit în fân. S-a trezit a doua zi, în timp ce nepoata bătrânului îi turna lapte cald pe gât. S-a însănătoșit și și-a petrecut următoarele câteva luni în lagăr, singură. Mama ei nu mai era, dar copila începuse să se mintă că poate femeia care i-a dat viață nu a fost omorâtă, ci rănită și salvată de tatăl ei.

După eliberare, a avut o reuniune emoționantă cu tatăl ei

Naziștii au fugit din Adampol în 1945, iar supraviețuitorii lagărului s-au întors, slăbiți, la ceea ce a mai rămas din locuințele lor.

„Veneau oameni din păduri să se reunească cu rudele lor, dar pentru mine nu a venit nimeni. Apoi, brusc, într-o zi, a apărut tata. Piele și os. Murdar. Dar tata! Trebuie să fi mers pe jos zile întregi ca să mă vadă. M-a luat în brațe. A râs. A plâns. A fost minunat”, și-a mai amintit Hannah.

S-au întors amândoi la locuința lor, pe care au găsit-o plină de evrei refugiați. Bărbatul a scos din pământ câteva lucruri pe care le îngropase în grădină înainte de război și au plecat spre Lodz, ca să ia viața de la capăt.

La vârsta de 11 ani, Hannah a fost trimisă să locuiască cu mătușa ei, Anni, și cu unchiul Sam. în nordul Londrei. Nu știa limba engleză și nu cunoștea pe nimeni. În plus, era furioasă. A mers la școală și s-a căsătorit, în 1961.

În prezent, Hannah, în vârstă de 82 de ani, trăiește tot în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Are patru copii și opt nepoți, pe care nu a vrut să îi ămpovăreze cu amintirile ei triste. Tatăl ei și-a petrecut viața ba în Israel, ba în Germania.