Mihaela Miloiu avea 18 ani, era de-o seamă cu Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, când a intrat pe mâna unor traficanți și a ajuns să fie abuzată și omorâtă în Elveția.
Luni, 17.02.2020, 13:15
O femeie stabilită în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a povestit cum s-a maturizat instantaneu, după ce și-a văzut mama împușcată, într-un lagăr nazist. Și-a pierdut aproape toată familia în Holocaust, iar la 82 de ani, întreaga poveste este încă vie.
Marti, 28.01.2020, 16:51
O femeie în vârstă de 72 de ani a fost ucisă, joi, pe o trecere de pietoni, în comuna Liești din județul Galați.
Joi, 12.12.2019, 17:14
Primele imagini surprinse la locul unde a fost găsită Mihaela Adriana, fetiţa în vârstă de 11 ani care a fost ucisă în Dâmboviţa, după ce a dispărut, vineri, de la Gura Șuții, sunt tulburătoare. În acestea apar și membri ai familiei copilei, sfâșiați de durere.
Duminica, 22.09.2019, 17:48
O femeie din Medgidia, paznic la un garaj de TIR-uri, a fost răpită de doi bărbați, aruncată în portbagaj și dusă într-o pădure de la marginea orașului. Acolo, femeia a fost lovită de peste 20 de ori, cu pumnii, picioarele și o bâtă. Trupul a fost descoperit, fără suflare, de un medic, la doar câțiva pași de spitalul din localitate.
Miercuri, 11.09.2019, 15:40
O cântăreață și dansatoare a fost ucisă pe scenă, în timpul unui concert, în fața fanilor îngroziți, în Spania. Momentul tragic a fost filmat.
Luni, 02.09.2019, 10:13
O tânără de 17 ani a fost torturată și omorâtă cu bestialitate de colegele de clasă fiindcă era prea frumoasă! Detaliile crimei au șocat chiar și pe anchetatori, căci fata a murit în chinuri groaznice! Ce i-au făcut prietenele, din gelozie?
Joi, 18.07.2019, 16:23
Sfârşit crunt pentru o femeie de 85 de ani din judeţul Botoşani. Bătrâna s-a stins ieri după amiază la spital după ce a fost snopită în bătaie de un hoţ pe care l-a surprins în locuinţa sa. Agresorul în vârstă de 20 de ani a fost reţinut de poliţişti.
Marti, 16.07.2019, 08:29
Sfârşit crunt pentru o femeie de 85 de ani din judeţul Botoşani. Bătrâna s-a stins ieri după amiază la spital după ce a fost snopită în bătaie de un hoţ pe care l-a surprins în locuinţa sa. Agresorul în vârstă de 20 de ani a fost...
Marti, 16.07.2019, 07:45
O româncă a fost omorâtă în stil mafiot în Spania, împușcată de doi bărbați chiar în fața casei în care locuia, într-un cartier mărginaș al orașului Zaragoza, și și-a dat ultima suflare în brațele surorii ei.
Joi, 22.11.2018, 10:32
E anchetă la Penitenciarul Colibaşi, după ce tatăl care în luna martie şi-a ucis iubita în faţa celor doi copii, şi-a pus capăt zilelor. Bărbatul a reuşit să ia un cuţit din sala de mese a închisorii. Şi-a aplicat apoi 15 lovituri,...
Joi, 11.05.2017, 19:16
O poveste de dragoste de aproape 11 ani s-a încheiat în sânge şi cu multe lovituri de cuţit. Un bărbat din Argeş şi-a ucis iubita, cea alături de care avea doi copii. Femeia hotărâse să-l părăsească şi astăzi a mers să-şi ia câteva...
Duminica, 12.03.2017, 19:02
O elevă de 16 ani a murit spulberată pe trecerea de pietoni, chiar în drum spre cursuri. Ana Maria mergea la şcoala din Valea Călugărească când a fost lovită de o maşină şi aruncată în faţa unui TIR. Adolescenta a murit...
Vineri, 27.01.2017, 20:20
O elevă de 16 ani a murit spulberată pe trecerea de pietoni, chiar în drum spre cursuri. Ana Maria mergea la şcoala din Valea Călugărească când a fost lovită de o maşină şi aruncată în faţa unui TIR. Adolescenta a murit pe loc.
Vineri, 27.01.2017, 19:55
O fostă profesoară din Iaşi a fost omorâtă, în casă. Suspecul principal e un bolnav psihic, internat de zeci de ori la Socola. Bătrâna trăia singură şi nu a avut apărare în faţa ucigaşului deosebit de periculos.
Marti, 23.06.2015, 19:13
O copilă de 4 ani din judeţul Bacău nu a mai ajuns la serbarea de la grădiniţă. Alesia a fost omorâtă de un şofer băut, în faţa mamei ei. Femeia îşi luase cei doi copii de mână şi voia să meargă la magazinul din localitate.
Marti, 16.06.2015, 19:24
O femeie din judeţul Brăila a fost ucisă pentru o sută de lei. Atât i-au furat tâlharii care au lăsat-o apoi într-o vale, plină de sânge. Atacatorii credeau că vor da lovitura vieţii lor pentru că victima era proprietara unui magazin din...
Marti, 24.02.2015, 13:10
Cristina, adolescenta din Dâmboviţa ucisă de fostul iubit, a fost înmormântată astăzi. Sute de oameni au condus-o pe ultimul drum. Printre ei, şi colegele de echipă. Fetele au purtat tricouri negre cu poza Cristinei imprimată pe piept.
Marti, 14.10.2014, 16:26
Durerea e cumplită pentru familia elevei de 17 ani, din Fieni, ucisă de fostul iubit. Părinţii i-au ridicat trupul neînsufleţit de la morgă şi l-au dus acasă, în sicriu. Fata se pregătea să devină o mare handbalistă, iar azi ar fi trebuit...
Luni, 13.10.2014, 16:06
Tragedie într-o familie din judeţul Suceava. O fetiţă de 8 ani a fost omorâtă de o maşină lăsată în pantă, fără să fie asigurată cu frâna de mână. Copila se juca în faţa casei, cu încă doi prieteni, când autoturismul a venit...
Sambata, 13.09.2014, 08:41
Momente cumplite în acestă dimineată pe o stradă din Ploieşti. O femeie a fost omorată de soţul gelos. Tânăra, mamă a doi copii nu a avut nicio şansă în faţa furiei bărbatului.
Luni, 18.08.2014, 16:08
Momente cumplite în acestă dimineată pe o stradă din Ploieşti. O femeie a fost omorâtă în plină stradă, de soţul gelos, după ce tânăra îl părăsise. Victima, mamă a doi copii, nu a avut nicio şansă în faţa furiei bărbatului.
Luni, 18.08.2014, 13:08
Un incident nefericit. O tânără a murit călcată de propria familie.Marli Hamblin este o fata de numai 15 ani din New York care a vrut să se bucure de soare chiar pe alee din fața casei, ce duce spre garaj. Nu s-a gândit o clipă că asta i-ar putea aduce sfârșitul.
Marti, 12.08.2014, 10:59
O batrina din Prahova a murit dupa ce a fost lovita de masina de piine. Accidentul s-a produs in curtea unui magazin. Soferul dadea in marsalier si nu a vazut-o pe femeie, care, ca niciodata, a luat-o prin spatele dubei.
Luni, 07.10.2013, 13:11
O tanara de 32 de ani din Neamt s-a stins pe patul de spital sub privirile neputincioase ale sotului. Barbatul acuza acum medicii de malpraxis. Spune ca timp de trei zile, femeia a primit doar antibiotice pentru o hemoragie purtenica.
Marti, 20.08.2013, 19:18
Dupa o jumatate de an de cautari, poplitistii britanici au aflat ce s-a intamplat cu April Jones, fata de 5 ani rapita din curtea casei sale. Oamenii legii au gasit in casa unui vecin, bucati din craniul copilei.
Sambata, 04.05.2013, 08:48
Imagini cutremuratoare au fost facute publice astazi de procurori. Cele care surprind ultimele minute din viata Larei Saban, femeia gasita moarta intr-o padure de langa Navodari.
Joi, 13.09.2012, 14:10
Emma Jones, in varsta de 30 de ani, a fost omorata de vecini pentru ca s-a plans ca muzica de la petrecerea lor era data prea tare.
Luni, 12.12.2011, 00:00
A murit din cauza neglijentei medicilor! Asta spune rezultatul analizelor toxicologice facute de institutul Mina Minovici in cazul tinerei de 17 ani din Gorj, care a murit la Spitalul din Targu Jiu in vara! Atunci, parintii i-au acuzat pe doctori ca...
Joi, 03.11.2011, 16:23
Un tanar de 21 de ani este principalul suspect in cazul asasinarii cu sange rece, de marti, a unei doctorite din Brasov. El a fost retinut aseara, iar astazi procurorii au cerut deja arestarea lui preventiva.
Sambata, 02.04.2011, 00:00
Apar noi informatii in cazul femeii de 56 de ani, omorata de o haita de caini, in Bucuresti. Se pare ca trei dintre cele 15 animale care au atacat-o pe femeie, erau adoptate de o organizatie neguvernamentala. Iar potrivit protocolului pe care l-au...
Miercuri, 16.03.2011, 06:20