Ilarion Argatu (n. 2 august 1913, satul Valea Glodului, comuna Vulturești, județul Suceava - d. 11 mai 1999, Mănăstirea Cernica) a fost un preot ortodox, renumit duhovnic și exorcizator român. La șapte ani de la trecerea sa la cele veșnice, în mai 2006, trupul său a fost deshumat și s-a găsit aproape intact.
“Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa. Din cauza sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, va dispare dragostea şi mila dintre oameni. Se vor contopi preoţii cu mirenii şi nu va mai fi cine să conducă pe credincioşi. Credincioşii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul şi nici calea. Va conduce banul şi interesul de a câştiga averi. Nu va mai avea milă şi grijă de sufletele credincioşilor, nimeni. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preţ pe mântuire, credinţă, frică de Dumnezeu, datorie, obligaţie, răspundere şi conştiinţă ci pe bani. Se vor vinde unii pe alţii. Răutatea în lume va fi de nesuportat. Frica de Dumnezeu se va împuţina. Vom trăi timpurile cele de pe urmă. Habar nu avem ce greutate vor avea. Habar nu avem ce ne aşteaptă pe noi şi pe copiii noştri. Pe copiii noştri, aceste timpuri îi vor prinde nepregătiţi să le înfrunte, pentru că părinţii din ziua de astăzi nu-şi mai educă copiii în frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni. Din cauza aceasta vor cădea victime multor răutăţi. Mamelor nu vă lăsaţi copiii în voia lor şi să-i ia valul acestui desfrânat veac. Veţi plânge veşnic, că nu v-aţi mântuit copiii şi ia-ţi făcut fii ai gheenei. Dacă lumea s-ar întoarce de la răutate, de la păcat şi necredinţă, aceste timpuri nu ar veni acum şi nu am fi noi cei care le-am trăi”.
Ilarion Argatu s-a născut la data de 2 august 1913 în satul Valea Glodului din comuna Vulturești (județul Suceava), într-o familie numeroasă, primind la botez numele de Ioan Argatu. Familia sa fusese silită să plece în pribegie din Maramureș, în secolul al XVIII-lea, pentru a-și păstra credința ortodoxă strămoșească după distrugerile generalului Bucov.
Tatăl său, Alexandru, a fost, timp de 16 ani, primar în comuna Valea Glodului, iar după ce a rămas văduv și și-a rânduit cei 9 copii, s-a călugărit la Mănăstirea Neamț, loc unde se odihnește astăzi.
Ioan Argatu a urmat școala cu 5 clase din Valea Glodului, apoi, la îndemnul unchiului său, Epifanie Crăciun, starețul Mănăstirii Cocoș din Dobrogea, a mers la Seminarul Teologic cu 8 clase din Dorohoi, după care a urmat și absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuți. În paralel cu studiile teologice, a urmat cursurile Școlii Militare din Bacău, obținând gradul de sublocotenent. După absolvirea Facultății de Teologie și a școlii militare, s-a înrolat în armată, fiind trimis ofițer în cadrul unității de grăniceri de la Careii Mari, la granița cu Ungaria. A urmat și o școală de serviciu social, inițiată de către ministrul învățământului de atunci, Dimitrie Gusti (1933-1934).
La 10 noiembrie 1940, se căsătorește cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu din Oniceni, județul Suceava. Din căsătorie rezultă cinci copii (Ștefan, Gabriela, Alexandru, Ioan și Ana); cele două fete au fost preotese și cei trei băieți preoți.
După căsătorie, renunță la cariera militară și depune cerere la Mitropolia Moldovei să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Oniceni, fiind preot ajutător al socrului său. În anul 1940, este hirotonit ca preot de mir, în Catedrala Mitropolitană din Iași. În anul 1946, arhiepiscopul și mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu, l-a transferat în interes de serviciu pe preotul Ioan Argatu, de la Parohia Oniceni la Parohia Boroaia, pentru a ridica biserica din acel sat, a cărei construcție stagnase de 22 ani. Părintele Argatu a adus la Boroaia biserica monument istoric de la Râșca și a procurat, de asemenea, piatra pentru zidărie și alte materiale. Dar lucrările vor intra într-o nouă perioadă de stagnare.
