Ridicată acum mai bine de 600 de ani, biserica Sfântul Gheorghe - Nou, cea care adăpostește rămășițele pământești ale lui Constantin Brâncoveanu, situată la kilometrul 0 al României, a ars în mai multe incendii catastrofale. În cele din 1804 și 1847 s-au pierdut și multe piese cu valoare istorică. De fiecare dată, însă, s-au găsit fonduri necesare pentru refacerea ei
Nu se poate preciza cu exactitate când a fost ridicată biserica, cert este că în 1574, francezul Pierre Lescalopier, trecând prin București, lasă mărturie că aici există două lăcașuri de cult extrem de frumoase, unul dintre le fiind Sfântul Gheorghe. Prima atestare documentare apare rapid, un an mai târziu, în 1575. Era clar că o construcție mică, din lemn, exista de multă vreme pe acele locuri și că ea a devenit neîncăpătoare odată cu dezvoltarea urbei.
Constantin Brâncoveanu este cel despre care cronicarul Radu Greceanu spune că ”n-a putut suferi în mijlocul târgului, cu așa mult norod, o astfel de biserică”, (n.r. - mică), dorind a ridica una mai mare. Arhitectul Veseleil este chemat să creioneze noul spațiu, marele aga Enache Văcărescu se ocupă de supravegherea construcției, iar Pârvu Mutu, penelul cel măiastru, de pictură. Apare, alături, și un han, dar și case egumești, paraclisul sau palatul patriarhal.
La stăruințele lui Dositei al Ierusalimului, la 1705 este terminată toată construcția, pentru ca apoi, în 1707, să apară și pictura. Târnosirea sfântului lăcaș are loc pe 29 iunie 1707.
În 1802, Bucureștiul este afectat de un puternic cutremur, iar măreața biserică este grav avariată, căzându-i turlele, conform desenelor și gravurilor realizate de Bouquet și de Raffet. Nu are timp să se refacă. Pe 28 august 1804, un incendiu pornit de la o spițerie situată pe Șelari, în centrul orașului, devastează tot. Focul se întinde cu repeziciune, ajunge la Biserica Sfântul Gheorghe. Se aprinde hanul de aici, mistuit în totalitate. Construcția bisericii este afectată, piese de lemn luând foc. Reparațiile pleacă la drum imediat, dar pagubele, în tot orașul, sunt imense, 30.000 de pungi de aur, aproximativ 15.000.000 de lei.
În 1825, clădirea teatrului de la Cișmeaua Roșie, fondat la 1818 de domnița Ralu Caragea, arde într-un incendiu. Bucureștiul se apinde din nou, iar casele egumenești de la Sfântul Gheorghe ard și ele.
Pe 23 martie 1847, cel mai mare incendiu ce a lovit capitala distruge o mare parte din București. ”Focul cel mare” a plecat la drum din casa cluceresei Zoița Drugăneasca, în prima zi de Paște, de la joaca copilului ei cu niște chibrituri. Propagat de un vânt puternic, focul a ars tot: 158.730 de stânjeni pătrați. 1850 de clădiri, 12 biserici. Au fost incendiate, atunci, toate clădirile din incinta mănăstirii, inclusiv hanul, multe obiecte de patrimoniu și zeci de documente. Pentru a înțelege ce s-a petrecut atunci, trebuie spus că molozul și resturile dezastrului au făcut ca nivelul terenului să se ridice cu 1,8 metri față de 1707. Picturile lăsate de Buchner, înfățișând biserica în timpul incendiului, sunt grăitoare.
Xavier Villacrosse Aîne (n.r. - numele lui s-a păstrat într-unul dintre pasajele bucureștene) este arhitectul desemnat cu reconstrucția. El a realizat o lucrare diferită față de forma inițială a bisericii, fapt pentru care așezământul a primit denumirea de Sfântul Gheorghe - Nou.
Blestemul de la Notre Dame: 13 generații de regi ai Franței au fost afectați. ”Mor! Diavolul mă trage de picioare!”... Avea 364 de grame la naștere și a fost dusă la cea care-i dăduse viață. Reacția copilului când este ținut de mamă la pie...
