Urmărește A1 pe DiscoverSe coboara perpedes in subsol. In subsol e frig. Alex Tanase e in sacou. Ii e frig. E Directorul Tehnic al Casei. Mergem prin coridorul de sub pamant si ajungem in fata unui grilaj urias, inchis. Un nene vine sa ne deschida, dar nenea din spatele grilajului urias si inchis n-are la el cheia potrivita.
Ma simt ca Alice in Tara Minunilor fata cu Omul de Tinichea. Ne e frig, dar cred ca lui Alex Tanase ii e cel mai frig dintre noi, pentru ca el e in sacou.
Mai asteptam in curent si-n frig pana cand vine nenea cu o alta cheie. De cand reapare in raza noastra vizuala, speram ca de data asta are la el cheia potrivita. E aproape ca intr-un basm. Decat ca suntem in subsolul Casei Republicii. Sau, ma rog, cum i se zice acuma, Palatului Parlamentului. Ura. Nenea are la el cheia potrivita. E o cheie mare. Chiar ca suntem ca intr-o poveste. Decat ca nu suntem.
Atmosfera basmica din capul meu se imprastie rapid. Hai sa fim seriosi. In fond, aici s-a murit, adica la propriu s-a murit, in timpul constructiei acestei atractii turistice pentru unii, loc de munca pentru altii, urias semn de exclamare pentru alti, altii si un altul, de intrebare, pentru altii.
Casa Poporului nu e decat o cocioaba lunga de 270 de metri si lata de 245, inalta de 86 de metri si coborand la 92 de metri sub nivelul solului (cat un bloc de cinci etaje), cu o suprafata construita la sol de 66.000 de metri patrati.
O cocioaba care a inghitit 1.000.000 mp de marmura, 5.500 de tone de ciment, 7.000 de tone de otel, 20.000 de tone de nisip, 1.000 de tone de bazalt, 900.000 mp de esente de lemn, 3.500 de tone de cristal, 200.000 mp de sticla, 2.800 de candelabre, 220.000 mp de covoare, 3.500 mp de piele. Sunt cifre pe care probabil ca le-ati mai vazut, dar care va intra pe o ureche si va ies pe cealalta. Pe mine ma interesa treaba cu candelabrele, ca parte a sistemului de iluminare a micutei cladiri, asa ca numarul asta, 2.800, o sa-l stiu si pe patul mortii.
180 de kilometri de cablu electric strabat ditai cladirea, adica putin mai mult decat distanta Bucuresti - Brasov.
Mergem prin subsolul solid construit, pana la panoul electric, ca sa aflam mai multe despre sistemul de electrificare. Pentru ca, asa, sa apesi pe intrerupator, poate oricine, da' sa dai piept cu kilometrii aia de cablu si cu tot sistemul, pus la punct de pe vremea micutului dictator si a umilei lui sotii, nu. Tabloul electric e ca un tablou, doar ca e electric. Atarna, tot asa, ca un tablou, de un perete si clipoceste. Seful de tura, Mihaita Pirvu, ne explica despre cum primeste Casa Poporului lumina din doua surse de alimentare si despre cum doua subcategorii, denumite tehnic "feeder de baza" si "de rezerva", intretin toata magaoaia. Daca se strica feederul de baza, intervine cel de rezerva, dar chestia e ca rarisim se intampla asemenea disfunctii.
In general, totul merge destul de struna, datorita unei echipe formate din cativa oameni, mult redusi numeric de pe urma disponibilizarilor din ultima perioada. Si, da, de ce sa n-o spunem, datorita sistemului excelent pus la punct pe vremea lu' Ceasca. O proba autentica a faptului ca, iata, constructia, asa, mare si grasa, cum e ea, traieste bine mersi, intocmai cum ne-o laudau barzii vremii prin poezii.
Tot articolul, in Jurnalul National
VIDEO! Heidi, oposumul sasiu, care a cucerit Germania... Grauri beti morti: Pasarile din Constanta au murit dupa ce „s-au imbatat” cu borhot de struguri...
