Bunicii mei au stat intr-un sat langa Hobita. Cand eram mic, ma ducea bunicul cu carul la oras, la Targu Jiu, si-mi povestea despre un taran care a plecat pe jos la Paris ca sa dea chip pietrelor. E una dintre cele mai frumoase povesti ale copilariei mele. Cand am crescut, am invatat ca omul de care povestea bunicul a fost real"
"Pe patul de moarte, la 16 martie 1957, Brancusi ii marturisea parintelor Teofil Ionescu, episcopul Bisericii Romane de la Paris, ca vrea sa fie inmormantat la Hobita, satul sau natal, alaturi de mama sa. Pana la urma, marele Brancusi a trait, la Paris, romaneste; in ultimii ani de viata nu a comunicat decat in limba romana si a murit romaneste"
Citeste tot articolul pe Jurnalul
