Urmărește A1 pe DiscoverRomânia are soiuri proprii de usturoi, dezvoltate de cercetători și cultivate de fermieri locali, însă producătorii se confruntă în continuare cu dificultăți atunci când încearcă să ajungă pe rafturile marilor magazine.
Un soi românesc de usturoi a ajuns în Israel, dar producătorii locali au dificultăți să intre în supermarketuri
Un exemplu este usturoiul Benone, un soi românesc care a atras interesul unui retailer din Israel, de unde a venit o comandă de 24 de tone. În același timp, piața din România continuă să fie aprovizionată cu usturoi din import.
Potrivit Antena 3 CNN, un fermier din localitatea Râmnicelu, județul Buzău, a încheiat un contract pentru livrarea usturoiului Benone către un retailer israelian. Comanda reprezintă o oportunitate pentru producătorul local, dar scoate în evidență și dificultățile cu care se confruntă agricultura românească: existența unui produs de calitate nu garantează automat accesul constant la marile rețele comerciale.
Usturoiul Benone, soi românesc dezvoltat de cercetătorii din Buzău
Usturoiul Benone a fost omologat în anul 2021, în urma activității de cercetare desfășurate la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău. Soiul a fost dezvoltat pornind de la resurse genetice locale și a primit numele interpretului de muzică populară Benone Sinulescu.
Potrivit informațiilor publicate de Antena 3 CNN în 2021, cercetătorii au urmărit valorificarea unor soiuri locale de usturoi, inclusiv a celui cunoscut în zona Râmnicu Sărat. Fermierul Valentin Jecu a apelat la specialiști pentru dezvoltarea și omologarea soiului, pe care ulterior l-a cultivat în propria exploatație.
Cercetătorul Costel Vânătoru a explicat, pentru Antena 3 CNN, că la baza acestei creații se află o resursă genetică veche din zona Buzăului, valorificată prin munca de cercetare.
Soiul Benone este descris de producători ca fiind aromat și iute, cu particularități care îl diferențiază de alte produse disponibile pe piață. Povestea sa arată că România poate valorifica nu doar terenurile agricole, ci și soiurile locale dezvoltate și adaptate de-a lungul timpului.
Cum a ajuns usturoiul românesc pe piața din Israel
În august 2026, Antena 3 CNN a relatat că fermierul Valentin Jecu a primit o comandă inițială de 24 de tone de usturoi Benone din partea unui retailer din Israel. Potrivit declarațiilor fermierului, interesul cumpărătorului ar urma să îi permită să extindă suprafața cultivată și cantitățile produse.
„A fost o comandă de început de 24 de tone, urmând ca în anul următor să cresc și cantitatea, și suprafața pentru acest soi de usturoi, deoarece există cerere”, a declarat Valentin Jecu, citat de Antena 3 CNN.
Comanda arată că un produs agricol românesc poate găsi cumpărători și în afara țării. Totuși, un contract de export nu înseamnă automat că toți producătorii locali au aceleași oportunități sau că pot livra volume comparabile.
Pentru a vinde către un retailer, fermierul trebuie să respecte condițiile stabilite de cumpărător și să poată asigura cantitățile, calitatea și livrările convenite.
De ce este dificil pentru producătorii români să ajungă în supermarketuri
O recoltă bună reprezintă doar primul pas. Pentru a intra într-un lanț de magazine, un producător trebuie să poată furniza marfă în mod regulat, nu doar în perioada imediat următoare recoltării.
Una dintre principalele dificultăți este cantitatea disponibilă. Un supermarket aprovizionează numeroase magazine și are nevoie de volume suficiente pentru a acoperi cererea clienților. Un fermier care lucrează singur poate să nu aibă o producție suficient de mare pentru a răspunde acestor solicitări.
O altă problemă este continuitatea aprovizionării. Usturoiul se consumă pe tot parcursul anului, însă recoltarea are loc sezonier. Prin urmare, producătorii trebuie să găsească metode prin care să păstreze marfa și să o comercializeze în lunile următoare.
Contează și sortarea, calibrarea, ambalarea și transportul. Marile rețele comerciale pot solicita produse cu dimensiuni relativ uniforme, ambalaje specifice și documente care să permită identificarea originii și urmărirea produsului de-a lungul lanțului de distribuție.
Conform Comisiei Europene, trasabilitatea alimentelor este o cerință importantă a legislației europene și presupune posibilitatea urmăririi produselor în etapele de producție, procesare și distribuție. Aceste reguli se aplică operatorilor din sectorul alimentar, inclusiv celor care comercializează produse agricole.
Pentru un producător mic, îndeplinirea tuturor acestor cerințe poate presupune investiții suplimentare și costuri pe care nu le poate susține întotdeauna individual.
Depozitarea usturoiului, una dintre problemele importante pentru fermieri
Capacitatea de depozitare poate influența direct momentul în care un producător își vinde recolta și prețul pe care îl poate obține.
După recoltare, usturoiul destinat păstrării trebuie uscat corespunzător, astfel încât învelișurile exterioare să se matureze și produsul să reziste mai mult timp. Ulterior, condițiile de temperatură, umiditate și ventilație trebuie adaptate pentru a limita alterarea și încolțirea.
Dacă nu dispune de spații adecvate, un fermier poate fi nevoit să vândă o mare parte din producție într-un interval scurt. În schimb, un producător care poate depozita marfa are posibilitatea să o comercializeze treptat și să răspundă comenzilor apărute după sezonul de recoltare.
Problema este cu atât mai importantă atunci când cumpărătorul solicită livrări repetate. Chiar dacă un fermier obține o recoltă bună, lipsa spațiilor de depozitare îl poate împiedica să asigure aprovizionarea pe o perioadă mai lungă.
Astfel, absența usturoiului românesc de pe anumite rafturi în afara sezonului nu poate fi explicată exclusiv prin importuri. Disponibilitatea produsului intern depinde și de cantitățile recoltate, de capacitatea de păstrare și de modul în care producția ajunge la comercianți.
De ce importă România usturoi, deși îl poate cultiva
Faptul că România are condiții pentru cultivarea usturoiului nu înseamnă că producția internă poate acoperi automat întreaga cerere, în orice perioadă a anului.
Potrivit Comisiei Europene, țările Uniunii Europene produc împreună aproximativ 400.000 de tone de usturoi anual, în timp ce producția mondială este estimată la aproximativ 28 de milioane de tone. Spania este principalul producător din Uniunea Europeană, iar China și Argentina se numără printre sursele importante de import pentru piața europeană.
Datele publicate de Comisia Europeană indică faptul că România a produs 28.770 de tone de usturoi în 2018. Cifra este una istorică și nu trebuie confundată cu producția actuală, dar arată că țara noastră are un sector de cultivare a usturoiului.
În august 2026, Antena 3 CNN a relatat, citând date ale Organizației Națiunilor Unite privind comerțul cu mărfuri, că România a importat peste 7.000 de tone de usturoi într-un singur an, în timp ce exporturile au fost de aproximativ 150 de tone.
Importurile pot contribui la aprovizionarea pieței în perioadele în care oferta internă nu este suficientă sau când produsele locale nu pot fi livrate în cantitățile și condițiile solicitate de cumpărători. Prețurile, costurile logistice, contractele comerciale și disponibilitatea mărfii influențează, de asemenea, deciziile distribuitorilor.
Prin urmare, existența unui soi românesc apreciat de un cumpărător străin nu înseamnă că România poate renunța la importuri. Pentru a reduce dependența de produsele externe, contează atât dezvoltarea culturilor locale, cât și capacitatea de a depozita, distribui și comercializa producția internă.
Cum pot cooperativele agricole să-i ajute pe producătorii mici
Asocierea în cooperative sau organizații de producători poate reprezenta una dintre soluțiile prin care fermierii își pot îmbunătăți poziția în negocierile cu marile rețele comerciale.
Prin reunirea producției mai multor exploatații, aceștia pot pune la dispoziție cantități mai mari de marfă și pot organiza mai eficient livrările. În plus, investițiile comune în spații de depozitare, echipamente de sortare, ambalare și transport pot reduce costurile suportate individual.
O astfel de organizare poate facilita și planificarea producției, astfel încât membrii să poată răspunde mai bine cererii comerciale. Totuși, cooperativa nu garantează automat semnarea unui contract cu un supermarket. Prețul, calitatea produselor, cererea și condițiile impuse de cumpărător rămân importante.
În cazul usturoiului Benone, interesul manifestat de retailerul din Israel arată că soiurile locale pot avea oportunități comerciale. Pentru ca astfel de exemple să se transforme într-un fenomen mai larg, producătorii au nevoie de investiții, organizare și acces la piețe.
Problema nu este doar dacă România poate cultiva usturoi de calitate, ci și dacă fermierii pot duce produsul de la câmp până la raft. O producție competitivă presupune continuitate, depozitare, ambalare și distribuție eficientă. Fără aceste elemente, chiar și un soi românesc apreciat în străinătate poate rămâne greu de găsit în magazinele din propria țară.
