Antena Căutare

VIDEO! O stea care nu ar trebui sa existe, descoperita intr-o "zona interzisa"

Astronomii au descoperit o stea primitiva, care nu ar trebui sa existe potrivit teoriilor actuale acceptate de specialisti, pentru ca se situeaza intr-o "zona interzisa" din punct de vedere al compozitiei, potrivit unui studiu publicat in revista Nature.

Situata in constelatia Leului, steaua, mai mica decat Soarele nostru, este formata aproape in totalitate din hidrogen si heliu, cu o cantitate extrem de mica de elemente chimice mai grele pe care astronomii le numesc "metale".

"O teorie larg admisa prevede ca stelele precum aceasta, cu o masa redusa si cantitati extrem de mici de metale, nu ar trebui sa existe", a explicat Elisabetta Caffau, de la Universitatea din Heidelberg, Germania, si Observatorul din Paris, principalul autor al studiului.

"A fost o surpriza sa descoperim, pentru prima data, o stea situata in aceasta zona interzisa", a adaugat aceasta, evocand necesitatea de a "revizui anumite modele de formare a stelelor".

Potrivit specialistilor, numai elementele chimice cele mai usoare - hidrogen si heliu - au aparut la putin timp dupa Big Bang, la fel ca si urme de litiu, scrie AFP, citata de Mediafax. Celelalte elemente - inclusiv oxigenul, carbonul si fierul - s-au format mai tarziu in inimile stelelor si au fost diseminate apoi in timpul exploziilor acestora, fiecare generatie de stele imbogatindu-se astfel cu elemente create de precedenta. Proportia metalelor intr-o stea indica, astfel, varsta acesteia.

Articolul continuă după reclamă

Steaua care contrazice aceasta teorie ar putea avea peste 13 miliarde de ani. Ea este "foarte primitiva". "Poate fi vorba de una dintre cele mai vechi stele descoperite vreodata", potrivit lui Lorenzo Monaco, de la Observatorul austral european din Chile, unde au fost realizate observatiile astronomice, gratie VLT (Very Large Telescope).

Descoperita in haloul care inconjoara galaxia noastra, aceasta mica stea, ce are o masa cu 20% mai mica decat cea a Soarelui nostru si contine de 20.000 de ori mai putine "metale", nu ar fi trebuit sa poata sa se formeze in absenta carbonului si oxigenului, care au functia de a raci norul gazos initial, ce se incalzeste pe masura ce se comprima.

"Cu cat gazul este mai cald, cu atat presiunea creste", fapt care poate impiedica distrugerea norului, a explicat Piercarlo Bonifacio, de la Observatorul din Paris. Pentru a-si continua compresia, "este necesar un mecanism prin care gazul sa se raceasca", precum cel furnizat de oxigenul si carbonul capabile sa evacueze caldura sub forma razelor.

O alta surpriza a fost faptul ca aceasta stea primitiva contine, in perioada formarii ei, un nivel de litiu de 50 de ori mai scazut decat cel existent in univers. Potrivit astronomilor, pentru ca acesta sa dispara, materiile din care este formata steaua ar fi trebuit sa se incalzeasca pana la 2 milioane de grade.



Foto: sciencedaily.com

VIDEO! Cu sky jet-ul, pe strazile inundate din New York... FOTO! Cea mai grasa mama din lume s-a hotarat sa slabeasca, dupa ce logodnicul ei a parasit-o!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x