Antena Căutare

Vine sfarsitul lumii! Oamenii s-au temut intotdeaua de potop, foc universal sau iarna vesnica

Potop, foc universal, furtuna de nisip, plante devoratoare, crepuscul al zeilor - de multe milenii, ideea ca lumea se va sfarsi ii ingrozeste pe oameni, imprumutand forme diverse, in functie de civilizatii, epoci si descoperirile stiintifice ale vremurilor.

Potrivit Mediafax, confruntate cu marile cicluri naturale, populatiile umane au trait multa vreme avand ancorata in suflet angoasa unei ierni vesnice, in care noaptea nu se va mai sfarsi niciodata. Multe secole dupa aceea, au aparut spectrul "iernii nucleare", cel al catastrofei ecologice si cel al asteroidului urias.

"Fiecare lume pare provizorie. Inainte de monoteism, cele mai multe dintre civilizatii se temeau ca aceste cicluri se vor termina intr-o zi. Multe ritualuri erau asociate acestei spaime", a declarat istoricul Bernard Sergent.

Astfel, "aztecii considerau ca, la fiecare 52 de ani, Soarele risca sa dispara, iar ei apelau la foarte multe sacrificii umane pentru a se asigura de renasterea astrului", a explicat acest specialist in mituri, autor al cartii "La Fin du monde", lansata de editura franceza Librio.

Odata cu aparitia monoteismului, se inmultesc cantecele despre apocalipsa. Se remarca cele ale profetilor evrei, apoi Apocalipsa lui Ioan, ce apare si in Biblie.

Acest text descrie o serie de cataclisme si drame de dimensiuni cosmice care distrug o parte din Terra si multe astre. Evanghelistul nu descrie Judecata de Apoi, cand Dumnezeu ii desparte pe cei alesi de cei damnati, insa face aluzie la ea in acel text.

Islamul cuprinde si el o serie de texte despre distrugerea lumii, ce va fi savarsita prin furtuni de nisip, invazii sau incendii. In aceasta religie exista si o Zi a Judecatii, denumita si Ziua Invierii.

In Evul Mediu, anul 1000 i-a facut pe oameni sa creada ca va veni sfarsitul lumii, intr-o Europa ravasita de ciuma si foamete. In 1013, o eclipsa solara a contribuit si mai mult la cresterea acestui sentiment de panica. Anul 2000 a generat la randul sau o serie de spaime irationale.

"Elementul aflat in joc in aceste sfarsituri ale lumii este raspunderea noastra in fata zeilor sau a naturii si pedeapsa suferita pentru sfidarea unei ordini care depaseste puterea noastra de intelegere", a declarat Jean-Noël Lafargue, autor al cartii "Fins du monde, de l'Antiuuité à nos jours".

"Inainte, Dumnezeu ii pedepsea pe oameni sau ii recompensa. Astazi, nu mai e nevoie de zei, catastrofele cauzate de om sunt suficiente", a adaugat el.

In ceea ce priveste predictia maya, niciun ordin religios actual nu s-a aratat dispus sa o adopte. Martorii lui Iehova, care prezic de multa vreme un sfarsit al lumii iminent, au publicat la randul lor o carte care se numeste "Sfarsitul lumii", in care se spune ca acesta se va produce in ianuarie.

Citeste si Jurnalul!

Articolul continuă după reclamă
Pianul din filmul "Casablanca" ar putea fi vandut cu 1,2 milioane de dolari... Pietrele-talisman din Carpati care te scapa de Apocalipsa, de vanzare pe internet...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O româncă a cules sare direct de pe stânci, în vacanța din Grecia. Gestul care i-ar putea aduce probleme cu legea? | VIDEO
O româncă a cules sare direct de pe stânci, în vacanța din Grecia. Gestul care i-ar putea aduce probleme cu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce au unele hanorace un triunghi cusut la baza gâtului. Detaliul pe care puțini îl cunosc și rolul său inițial
De ce au unele hanorace un triunghi cusut la baza gâtului. Detaliul pe care puțini îl cunosc și rolul său inițial
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x