Antena Căutare

Vrei să te muți într-un sat? E posibil să te confrunți cu multe probleme, dar pentru toate există soluții

Dacă și tu te-ai decis că e timpul unei schimbări a locului în care trăiești, nu ești singurul. Mai ales în timpul acestei perioade de izolare – în care ai fost nevoit să stai într-o garsonieră sau într-un apartament, fără acces la parc și cu restricții în privința ieșirilor – este absolut firesc să-ți fi dorit să fii undeva la țară, în mijlocul naturii.

Galerie
Vrei să te muți într-un sat? E posibil să te confrunți cu multe probleme, dar pentru toate există soluții

Dacă iei în calcul să te muți de la oraș la sat, mai ales dacă de mediul rural te leagă amintiri dragi din copilărie, e important să faci o analiză detaliată înainte și să pui pe hârtie avantajele și dezavantajele.

În ultimii ani, nu doar în România, ci și în Statele Unite ale Americii, Australia și Europa a luat amploare amploare fenomenul de „downshifting”, definit ca alegerea unei vieți departe de tumultul orașului în favoarea satului, în mijlocul naturii.

În acest sens, tot mai mulți tineri sunt atrași fie să se întoarcă în satul bunicilor sau al părinților, fie să-și achiziționeze un teren undeva la țară. Pentru că e de preferat să ai o viziune realistă asupra situației, în acest articol îți vom prezenta câteva probleme cu care te-ai putea confrunta la sat, dar îți vom propune și soluții. Dacă nu îți place liniștea, aștepți weekendul pentru a ieși în pub și în club, s-ar putea să te obișnuiești destul de greu la țară:

Lipsa unor condiții de trai ridicate

Articolul continuă după reclamă

Dacă vrei să preiei o casă veche, la început s-ar putea să ai mari probleme de adaptare. E posibil să vrei să recondiționezi o locuință veche și să-i păstrezi specificitatea, ceea ce este demn de admirat. Însă s-ar putea să ai multe de reparat, de la acoperiș, la temelie, fațadă și interior. În plus, există posibilitatea să nu existe o baie, nici apă curentă, dar acest impediment va fi rezolvat foarte repede cu ajutorul unui hidrofor. Nu uita nici de faptul că ar putea exista necesitatea construirii unui nou gard, ceea ce presupune de asemenea o investiție. Pentru a nu îți pune în pericol entuziasmul inițial, înainte de a lăsa orașul încearcă să pui la punct aceste aspecte la țară. Una e să te muți într-o casă reparată, trainică, și alta e să învârți o cheie într-o yală ruginită, cu teama că ar putea să cedeze chiar ușa de la intrare.

Locuri de muncă puține

Vrei să te muți într-un sat? E posibil să te confrunți cu multe probleme, dar pentru toate există soluții

Dacă ai renunțat la un job într-o multinațională, nu te aștepta ca în sat să găsești un loc de muncă ideal, care să-ți satisfacă nevoile și așteptările. Ia în calcul că ai putea găsi un serviciu în cel mai apropiat oraș, fiind nevoit să faci naveta zilnic. Uneori poate fi vorba de cinci kilometri, alteori de 30-40, depinde unde alegi să te stabilești. O soluție ar fi să te perfecționezi în domenii cât mai variate cât timp încă mai locuiești într-un oraș. În acest sens, caută cursuri care să-ți permită să fii freelancer, încearcă să înveți web design, programare IT, diverse forme de consultanţă, redactare de articole, traduceri. Ideea e ca tu să fii capabil să lucrezi de acasă și să nu fii legat de un birou sau de un loc anume. Imaginează-ți că stai vara în grădină, că bei un compot rece făcut din merele culese din pomii tăi și scrii articole pentru un site, în timp ce o cloșcă cu puișori vânează râme în jurul tău. Sau că traduci o carte în timp ce stai la umbra unei vițe de vie, desculț și cu dicționarele așezate pe o măsuță tradițională din lemn. Dacă te vizualizezi în aceste ipostaze, poți să sondezi piața muncii în eventualitatea unui job remote.

Cu toate aceste impedimente și mici piedici, dacă ești hotărât să faci o schimbare, atunci nimic nu îți poate sta în cale. Vei găsi destulă forță în tine să găsești soluții din timp, să pregătești la țară un mic colț de rai. Important e să-ți dorești cu adevărat.

Sursă foto: pexels.com




Cum va arăta omenirea după pandemie: „O schimbare pozitivă pentru umanitate” - Interviu în exclusivitate cu Yuval Noah H... Sateliții Starlink vor fi din nou vizibili pe cerul României, joi seara. Ora la care poți să-i urmărești, în funcție de ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ea a bătut recordul pentru cel mai lung păr din lume! Imaginile cu podoaba sa capilară fac înconjurul internetului
Ea a bătut recordul pentru cel mai lung păr din lume! Imaginile cu podoaba sa capilară fac înconjurul internetului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce dispar legumele la nivel global. Impactul asupra sănătății oamenilor e îngrijorător
De ce dispar legumele la nivel global. Impactul asupra sănătății oamenilor e îngrijorător
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x