Urmărește A1 pe DiscoverPasărea măiastră muzicii populare românești a trăit o pasională poveste de amor cu cel care i-a fost aproape în ultimele clipe ale vieții sale.
N-a avut o viață personală foarte liniștită. A căutat dragostea în permanență și de multe ori s-a refugiat în brațele unor bărbați care nu au înțeles-o și nu au meritat-o. A format unul dintre cele mai mediatizate cupluri ale vieții mondene atunci când i-a stat alături marelui Constantin Brâncuși, însă pentru cea alintată „privighetoarea muzicii tradiționale românești” iubirea vieții s-a numit Clery Sachelarie.
Clery Sachelarie
Moșier cu rădăcini grecești, Clery era un împătimit al jocurilor de noroc, iar atunci când viața i-a scos-o în cale pe Marioara era aproape falit. ”Când a pus ochii pe Maria, grecul scăpătase, era complet lefter… Fără să se sinchisească, şi-a dus viaţa pe lângă ea fără să facă nimic. Întocmind de regulă austriace şi martingale la curse, ospătându-se fără reţinere la Capşa, unde Maria rămânea nu o dată datoare costul prânzului…” și-l amintește Gaby Michăilescu, în cartea “Maria cea fără de moarte”.
Marin Preda, “cel mai iubit dintre pământeni” şi povestea lui de dragoste unică în literatura română
Chiar și așa, între cei doi a existat acea scânteie care le-a aprins sufletele și i-a transformat în perechea pe care numai moartea i-a despărțit. Moartea cântăreței, care se consemna pe 22 iunie 1963, la 13 ani de la prima lor întâlnire.
Cu câteva săptămâni înainte de a se stinge, răpusă de o boală necruțătoare, Mărioara a cutezat a-i scrie câteva rânduri lui Clery. Voia să părăsească această lume cu sufletul împăcat, cu mintea ușurată de gândurile de iubire pe care nu i le spusese niciodată celui care-i devenise între timp și soț. Epistola a vea să devină una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care românii au văzut-o vreodată.
„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui.
Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră (…) Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.
Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913, București ― d. 22 iunie 1963, București) a fost o interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. A fost supranumită Pasărea măiastră (de Nicolae Iorga) și Regina cântecului românesc. Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. Până la începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de Harry Brauner. Un buchet de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicat de Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase.
