Urmărește A1 pe DiscoverPrima zi de școală. Aveam în spate un ghiozdan mai mare decât mine. Gri. Pătrățos. Stăteam cuminte, sau poate chiar puțin speriată în careu, în curtea școlii. În jurul meu agitație. Părinți cu flori, copii, profesori. Așteptam. A apărut în fața mea cu un zâmbet cald, ca de mamă, cu ochii plini de lacrimi, de căldură, de emoție.
Mi-a prins în piept cu mâinile tremurânde un cartonaș cu un pui galben și m-a mângâiat pe cap. Am urmat-o cu toții în tăcere în clasă. Pe bănci aveam câte un dar, un dar din suflet de învățător. Doamna Olga Popescu se pregătise de întâlnirea cu noi. Nu mai țin minte dacă încă din prima zi ne-a vrăjit și cu bomboanele de morcov, sau asta a fost o surpriză ce avea să vină mai târziu.
Doamna Popescu e învățătoarea mea dragă cu părul ondulat care ne-a zâmbit mereu, care s-a jucat cu noi așa cum făcea și acasă cu fiica ei, Alexandra, care era exact de vârsta noastră. “Noștri, voștri cu un i, niciodată cu doi i” – un joc de cuvinte, o poveste a literelor așezate corect în cuvinte pe care le învățam împreună.
Doamna Popescu ne-a iubit pe toți, ca pe puii ei. Ne-a îndrumat mânuțele mici pe caietele liniate, ne-a învățat că 1+1 fac 2 și că împreună suntem mai puternici, mai buni, mai frumoși. Am vorbit despre vacanțe, prințese, iubiri de grădiniță, căței, mâncare sănătoasă. V-am zis de bomboanele cu morcov? Și acum visez la ele.
Poate că primii ani de școală merg mână-n mână cu cei 7 ani de acasă. Sunt primele cărămizi la temelia omului ce va să fie. Eu am avut bucuria să am o învățătoare excepțională. Un dascăl ce și-a pus amprenta pe formarea mea. Puteam să fiu orice voiam, pentru că doamna Popescu, alături de familia mea, îmi dădeau încredere. Mulțumesc, doamna Popescu!
Anii au trecut și eu am crescut cu aceeași dorință și ambiție de a fi cea mai bună. Limba română am iubit-o și pentru că doamna Petrescu și doamna Căprioară i-au deslușit tainele și mi-au pus în mâini cărțile. M-au împins aproape să merg la olimpiade. Și le-am mulțumit pentru asta.
Apoi au venit profesoarele de engleză: Bunescu, Andrei și Trifu. Și profa de chimie, Roxana Fedorca, cea care, nu știu în ce fel, m-a făcut nu numai să iubesc materia ei, ba chiar să fiu atât de pasionată încât să lucrez cu formulele ca mod de relaxare.
An după an, profesor după profesor m-au ajutat să urc treaptă cu treaptă. Am terminat liceul șefă de promoție. Dar asta o mai știm eu și câțiva colegi de-ai mei. Ce a rămas după toții anii de școală, apoi de facultate, de masterat simt în fiecare zi în discuțiile pe care le am cu invitații la emisiune, în subiectele pe care le abordăm la televizor. Nu aș fi ajuns aici unde sunt fără ajutorul lor, al tuturor profesorilor excepționali pe care am avut norocul să-i întâlnesc. Le-am mulțumit în felul meu fiecăruia dintre ei. Le mulțumesc și acum.
