Antena Căutare

Mihai Constantinescu a ieșit din comă, la 28 de zile de la infarct. Care e starea lui acum

Se pare că rugăciunile fanilor și ai membrilor familiei sale au fost auzite. Mihai Constantinescu face progrese vizibile. Iubitul artist a ieșit din comă, după ce a suferit nu mai puțin de trei stopuri cardiace.

Se pare că rugăciunile fanilor și ai membrilor familiei sale au fost auzite. Mihai Constantinescu face progrese vizibile. Iubitul artist a ieșit din comă, după ce a suferit nu mai puțin de trei stopuri cardiace.

Mihai Constantinescu se simte din ce în ce mai bine. Starea sa de sănătate s-a îmbunătățit! Acesta respiră singur acum și își poate mișca degetele. Ce spun medicii?

Mihaela Constantinescu, fosta soție a interpretului, anunța, în urmă cu câteva zile, pe o rețea de socializare, că rugăciunile au fost auzite, astfel că artistul a început să dea semne de recuperare. Cântărețul poate să respire singur acum. Finul acestuia, Keo, a oferit detalii despre starea de sănătate a lui Constantinescu, detalii care au fost povestite de către Octavian Ursulescu.

„Încă de acum câteva zile, când am fost la un festival din Timişoara, m-am întâlnit cu Keo, mi-a spus că cu o zi înainte se văzuse cu Simona care îi dăduse deja primele veşti, încă de acum cinci zile. Astfel, îmi confirmă începutul unei vindecări”, a afirmat Octavian Ursulescu.

Articolul continuă după reclamă

„E scos de la aparate şi respiră singur”, a adăugat acesta.

Mihai Constantinescu are 73 de ani și a ajuns la Spitalul Floreasca în urmă cu o lună de zile. Acesta se află în continuare intubat și este ventilat mecanic, potrivit unor surse oficiale. Cu toate că medicii i-au insuflat soției artistului, Simona Secrier, faptul că acesta are puține șanse de supraviețuire, trupul interpretului nu a încetat să lupte. Adrian Daminescu a fost cel care a anunțat că Mihai Constantinescu a dat semne de îmbunătățire.

„De cinci zile este stabil. E scos de la aparate şi respiră singur, mai mişcă câte un deget. Sper să aiba aceeaşi evoluţie ca a lui Gabi Cotabiţă“, afirmă Adrian Daminescu.

Artistul a fost adus la Spitalul Floreasca pe data de 13 mai, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Din păcate, pe parcursul serii petrecute în spital, cântărețul a avut un al doilea stop cardiac, ajungând mai apoi în moarte cerebrală.

Britney Spears a ajuns de nerecunoscut, după internarea la psihiatrie. Artista s-a îngrășat enorm... NASA deschide din 2020 Staţia Spaţială Internaţională pentru turişti. Oricine poate călători în spațiu!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mai multe cutremure au zguduit România în noaptea de sâmbătă spre duminică. Unde s-au produs seismele și ce magnitudine au avut
Mai multe cutremure au zguduit România în noaptea de sâmbătă spre duminică. Unde s-au produs seismele și ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Romica Jurca anunță cum va fi vremea în noiembrie. Când ar putea apărea primele ninsori și temperaturile negative în România
Romica Jurca anunță cum va fi vremea în noiembrie. Când ar putea apărea primele ninsori și temperaturile...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x