Antena Căutare

Dăncilă: Istoria ne-a arătat că instabilitatea în Balcanii de Vest a avut întotdeauna un cost mare, însă preţul acesteia ar putea fi mult mai mare decât preţul integrării

Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat, marţi, la Forumul Regional "Integrarea Balcanilor de Vest în Uniunea Europeană", că singura garanţie a evoluţiei predictibile, stabile şi democratice a Balcanilor de Vest este integrarea europeană. "Istoria ne-a arătat că instabilitatea în Balcanii de Vest a avut întotdeauna un cost mare, însă preţul acesteia ar putea fi mult mai mare decât preţul integrării", a spus Dăncilă.

Balcanilor de Vest în Uniunea Europeană", că singura garanţie a evoluţiei predictibile, stabile şi democratice a Balcanilor de Vest este integrarea europeană. "Istoria ne-a arătat că instabilitatea în Balcanii de Vest a avut întotdeauna un cost mare, însă preţul acesteia ar putea fi mult mai mare decât preţul integrării", a spus Dăncilă.

"România şi PSD vor fi avocaţi permanenţi şi implicaţi pentru extinderea UE spre Balcanii de Vest, cât şi spre alte ţări, precum Republica Moldova şi Georgia. (...) Îmi doresc ca Forumul nostru să fie un pas important în structurarea mai bună a suportului regional al forţelor politice de centru-stânga în vederea aderării ţărilor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană", a afirmat Dăncilă, marţi, la Forumul Regional "Integrarea Balcanilor de Vest în Uniunea Europeană”, de la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că este nevoie de un impuls mai puternic în ceea ce priveşte politica de extindere a Uniunii Europene.

"Ştiu că în faţa Uniunii Europene stau probleme complexe, că există presiuni interne şi externe care pun la încercare solidaritatea statelor membre. În acest context, apetitul pentru extindere pare diminuat, iar atenţia se concentrează pe alte teme. A nu decide acum integrarea Balcanilor de Vest într-o formulă credibilă şi cu o agendă previzibilă ar fi o greşeală strategică majoră în condiţiile în care Uniunea Europeană nu mai este singurul jucător din Balcanii de Vest. Din punctul meu de vedere însă, proiectul Uniunii Europene e o promisiune către toate statele europene democratice - o promisiune care trebuie onorată, fiindcă face parte din nucleul fundamental al valorilor europene", a spus Dăncilă.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit liderului PSD, este în interesul social-democraţilor din această regiune să susţină această promisiune şi să sprijine extinderea UE către Balcanii de Vest.

"Trebuie să afirmăm clar la Bruxelles dreptul la un viitor european pentru întreaga regiune balcanică, dreptul la pace şi prosperitate în fiecare ţară balcanică. Aşa cum a dovedit procesul extinderii Uniunii Europene din ultimele trei decenii, prosperitatea merge mână în mână cu securitatea. De aceea toate statele din Estul Europei care au mers până acum pe calea integrării europene au mers în paralel şi pe calea integrării în NATO", a susţinut Viorica Dăncilă.

Ea a spus că drumul pe care au mers România, Ungaria sau Croaţia este urmat acum şi în Balcanii de Vest.

"România şi PSD salută eforturile şi rezultatele ţărilor din Balcanii de Vest pentru integrarea în NATO şi consideră că acesta este răspunsul logic la riscurile de securitate din regiune. Am văzut în ultimii ani o Rusie din ce în ce mai agresivă în Europa, inclusiv în Balcanii de Vest. Acţiunile subversive care au avut loc în Muntenegru sau Macedonia de Nord, dar şi în alte ţări balcanice sau europene, confirmă de fapt că opţiunea pro-NATO în regiunea noastră geografică este una corectă", a afirmat Dăncilă.

Conform sursei citate, atât Uniunea Europeană, cât şi NATO sunt forţe ale stabilităţii, păcii şi prosperităţii.

"Istoria ne-a arătat că instabilitatea în Balcanii de Vest a avut întotdeauna un cost mare, însă preţul acesteia ar putea fi mult mai mare decât preţul integrării. Singura garanţie a evoluţiei predictibile, stabile şi democratice a Balcanilor de Vest este integrarea europeană. Poarta Uniunii Europene trebuie să rămână în continuare deschisă pentru ţări precum Republica Moldova sau Georgia, care au acelaşi drept la un viitor european prosper şi sigur. Vă asigur că PSD şi România vor fi avocaţi permanenţi şi implicaţi în acest sens", a spus Dăncilă.

Ea a adăugat că România va acorda asistenţă tuturor statelor care vor acest lucru în cadrul unor capitole de negociere.

Sursa : news.ro

Iohannis: Guvernarea actuală a mers pe contrasens faţă de aşteptările societăţii româneşti, arătând că este o guvernare ... Barna: Preşedintele trebuie să demareze acest proces pentru anticipate. Întoarcerea la popor este soluţia normală pentru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x