Antena Căutare

Mircea Geoana despre scaunul sau de la Senat: "Nu fac harakiri pentru partid"

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a fost invitat in cadrul emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena3, la numai cateva ore de la votul din Biroul Permanent National al PSD asupra schimbarii sale din cea de-a doua functie in statul roman. Geoana a incercat sa explice decizia lui Victor Ponta si a colegilor sai, pe care o considera total gresita, si a declarat ca "nu fac harakiri pentru partid (...) Daca plec, functia devine un cadou pentru Basescu".

Daca acum sase ani, pe 7 noiembrie 2005, in prima emisiune "Sinteza zilei", Mircea Geoana era prezentat drept "un varf de lance al PSD", astazi, absolut intamplator, la editia jubiliara a talk-show-ului, el se afla la un pas distanta de excluderea din partid, in urma scandalului in fierbere cu privire la presedintia Senatului.

"Pe de o parte ma uit cu mahnire la situatia creata pentru ca nu ne face bine, pentru ca nu inteleg. Ce intelege electoratul PSD sau al USL din tara sau cei nehotarati, care nu si-au facut inca o opinie, vazand ca lideri importanti intra intr-un astfel de scandal? In timp ce tara asteapta solutii de la PSD, noi ii facem cadouri lui Basescu. Ii oferim pe tava singura functie inalta in stat pe care nu o avea", a estimat Geoana.

De asemenea, presedintele Senatului inca in functie s-a intrebat retoric care ar fi cauza reala a schimbarii sale. "Si, de ce? Pentru ca am fost in SUA? Eu ma duc in Statele Unite cum ma duc la Dabuleni si la Segarcea. Ma duc in fiecare an, nu cred ca am nevoie de mandat", spus el, adaugand insa ca "Ponta a vrut sa-si aranjeze si el o vizita in SUA, dar nu m-a intrebat de contacte, de relatii, de nimic. Si, din anumite motive, vizita nu s-a materializat" si ca, probabil, "faptul ca eu am fost primit foarte bine in SUA" a deranjat pe cineva.

Mai mult, Geoana a spus la "Sinteza zilei" ca schimbarea sa este neconstitutionala, presedintele Senatului fiind ales pe un mandat intreg, de patru ani. "Mesajul de astazi (votul din BPN al PSD, n.r.) este de canibalismintre liderii PSD. Daca cineva garanteaza ca Geoana va fi schimbat cu un alt pesedist, eu plec. Dar nu poate nimeni", a tunat Geoana.

Articolul continuă după reclamă

"Puterii i-a mirosit a sange": Schimbarea lui Geoana, cadou pentru Basescu

"Masinaria infernala a pornit. Puterii i-a mirosit a sange si normal ca profita. Schimbarea mea din functie e pur si simplu un cadou pentru Basescu si PDL. E clar ca voi fi inlocuit cu cineva de la PDL sau de la UDMR, cum s-a vehiculat in ultimele ore. Daca as gandi cinic, as spune luati-l (scaunul de la Senat, n.r.) si as sta pe margine dupa aceea si as rade: Hahaha... vi l-au luat. Ma intreb insa cine isi va asuma responsabilitatea", a declarat Geoana.

"Cu un astfel de scandal in PSD si cu un procent de numai 50% al USL, vom merge in alegeri la anul si ii vom mai da un Guvern lui Basescu", a conchis Mircea Geoana.

PSD a solicitat oficial, luni, in plenul Senatului, condus de Mircea Geoana, inlocuirea acestuia din functie cu senatorul PSD Titus Corlatean. Geoana a refuzat sa-si cedeze scaunul de buna voie, schimbarea acestuia trebuind decisa printr-un vot in plen, unde Puterea are majoritate.


UPDATE! Referendumul privind regionalizarea Romaniei de la Constanta: prezenta de 40%... Sondaj: 50% dintre romanii considera ca Traian Basescu a gresit cand l-a atacat Regele Mihai...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x