Antena Căutare

Orban, în Parlament: Avem de luat măsuri urgente, măsuri care nu pot fi luate decât de un guvern legitim

Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, luni, în Parlament, că nu îşi aminteşte ca în ultimii 30 de ani şedinţa de învestire a unui Guvernu să fie boicotată "de două partide politice care în felul ăsta arată clar lipsa totală de înţelegere faţă de nevoile României". "Avem de luat măsuri urgente, măsuri care nu pot fi luate decât de un guvern legitim", a spus el.

Orban le-a mulţumit parlamentarilor din sală că sunt prezenţi la învestirea Guvernului, după succesul moţiunii de cenzură.

"Apreciez această prezenţă cu atât mai mult cu cât vă mărturisesc că nu-mi aduc aminte, în ultimii 30 de ani, să se fi întâmplat aşa ceva, şi anume şedinţa de învestire a unui guvern să fie boicotată efectiv de două partide politice care în felul ăsta arată clar lipsa totală de înţelegere faţă de nevoile României, lipsa totală de respect faţă de români şi care arată că nu-i interesează decât socotelile electorale sau toate prostiile pe care le fac cei care încă exercită puterea", a afirmat Orban.

El a spus că trebuie să înceapă un drum al construcţiei, al refacerii unităţii în societatea românească, un drum care "cu adevărat să reaşeze România pe traiectoria euro-atlantică" şi să pună bazele unei dezvoltări economice solide.

Potrivit acestuia, acest guvern are un mandat limitat la un an, iar tot ce este inclus în programul de guvernare pleacă de la această constrângere.

Articolul continuă după reclamă

"Avem de luat măsuri urgente, măsuri care nu pot fi luate decât de un guvern legitim", a spus el, dând exemplul minerilor de la Paroşeni.

Orban a reiterat că foarte multe instituţii publice nu au resursele financiare pentru a încheia exerciţiul bugetar, iar angajaţii lor ar putea rămâne fără salarii, spunând şi că sunt întârzieri în plata unor indemnizaţii.

El a spus că "stăm extrem de prost" în privinţa stocurilor energetice.

"Suntem în poziţia în care România a rămas ultima ţară care trebuie să nominalizeze comisarul european. După şase luni în care în ciuda insistenţelor publice şi a avertismentelor pe care le-am dat aproape toţi cei care suntem aici de faţă, în care fostul premier s-a încăpăţânat să menţină nişte candidaturi care ne-au făcut de râs, am ajuns literalmente în situaţia în care Uniunea Europeană, preşedintele Comisiei Europene ne cere de urgenţă desemnarea unui comisar european, lucru pe care nu îl poate realiza în mod eficitent decât un guven legitim", a declarat Orban.

El a spus că există necesitatea elaborării priiectului legii bugetului de stat.

Sursa : news.ro

Daniel Constantin: Majoritatea celor din Pro România probabil că nu vor veni la vot. Sunt şase, şapte, posibil chiar opt... Gorghiu: Trebuie să terminăm de astăzi cu incertitudinea, cu interimatul, cu provizoratul, chiar şi cu ping-pongul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x