Prefectul Capitalei, Mihai Atanasoaei, a declarat marti ca a trimis Camerei Deputatilor propunerile de modificare a legii cainilor fara stapan, printre acestea fiind si posibilitatea eutanasierii atat a cainilor grav bolnavi, a celor agresivi, cat si a celor care nu sunt adoptati in sapte zile.
Potrivit prefectului, propunerile de lege respecta legislatia europeana si incearca rezolvarea problemelor provocate de cei aproximativ 40.000 de caini fara stapan din Capitala, asa cum arata datele ONG-urilor, sau a celor aproximativ 100.000 de caini fara stapan din Capitala, asa cum arata datele administratiei locale.