Antena Căutare

Roberta Anastase: "Ponta va avea parte de o surpriza din partea membrilor PSD cu experienta"

Victor Ponta are probleme serioase in PSD, iar membrii cu experienta ii pregatesc o surpriza neplacuta, sustine presedintele Camerei, Roberta Anastase, la RFI, afirmand, pe de alta parte, ca nu are nimic sa-si reproseze in legatura cu modul in care Legea pensiilor a fost adoptata.

"Victor Ponta a facut foarte multe gesturi riscante politic, in ultima perioada. Riscante, din punctul dumnealui de vedere. A vorbit despre suspendarea presedintelui, pe un subiect care nu avea nici o legatura cu presedintele. A initiat o motiune de cenzura si a tinut opinia publica doua zile cu sufletul la gura, spunand ca mai are cinci voturi, patru voturi de luat, trei voturi, doua voturi, ca a doua zi sa aflam ca dansul s-a intalnit in birou cu zece parlamentari, le-a dat ce-a vrut si dumnealor pe urma l-au tradat. Sunt actiuni evident riscante pentru un om politic. Probabil ca singura batalie care i-a mai ramas de dus este aceasta batalie cu presedintele Camerei Deputatilor, din care el spera ca iese mai bine in fata propriilor colegi"


Ea afirma, potrivit RFI, ca Ponta are probleme serioase in partid. "Vazand o serie de lideri care s-au delimitat clar de ultimele lui actiuni din perioada recent scursa, imi dau seama ca se afla intr-o situatie dificila. Cred ca cei cu experienta in partid ii pregatesc o surpriza neplacuta lui Victor Ponta si el o simte. Sunt cei care probabil l-au impins catre toate aceste gesturi riscante, a inregistrat esec dupa esec si isi da seama ca probabil va trebui sa plateasca in curand nota de plata. Stiti cum e in politica : atunci cand ai succes, esti bun, cand nu, oamenii te schimba", afirma Anastase.

Intrebata ce-si reproseaza in privinta votului pe legea pensiilor, Anastase a raspuns: "Sincer, nu-mi reprosez in acel moment nimic, pentru ca nu aveam de ce in momentul ala (cand a fost dat votul pe legea pensiilor - n.r.). Va reamintesc, in stanga mea se afla secretar de la Opozitie, un om care avea, conform cutumei, dar si a regulamentului, responsabilitatea de a numara. Nu este responsabilitatea presedintelui sa numere".

Ea afirma ca este nevoie de un Cod de Conduita in Parlament. "Acest Parlament chiar are nevoie de o discutare serioasa a aspectelor procedurale, pentru ca exista o serie intreaga de reguli, cutume care sunt contradictorii. A venit poate momentul sa discutam si despre un Cod de Conduita, care sa vorbeasca despre niste reguli pe care trebuie sa le respectam in Parlament, de la modul de comportament, pana la modul de a convietui unii cu ceilalti. Daca reusim sa facem lucrul asta si daca ni-l asumam cu totii, cred ca va fi un mare castig pentru institutie in sine", declara Anastase.

Articolul continuă după reclamă
SPECIAL: Mogulul Bancorex, de la Ceausescu la Basescu... Victor Ponta: "Nu mai negociam cu parlamentarii puterii, ne-am invatat minte!"...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x