Antena Căutare

România intră în stare de alertă! Ce restricții sunt ridicate și ce devine obligatoriu! Terasele și restaurantele rămân închise!

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat, joi seară, că România iese din starea de urgență și intră în stare de alertă, timp de 30 de zile, începând de vineri, 15 mai. Raed Arafat a prezentat măsurile ce au fost luate, pentru următoarea perioadă.

Breaking News! România intră în stare de alertă! Ce restricții sunt ridicate și ce devine obligatoriu!

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, doctorul Raed Arafat, a anunțat, ca primă măsură, faptul că în spații închise, ca cele comerciale, mijloacele de transport în comun ori locul de muncă, se instituie obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite.

Secretarul de stat a mai declarat că este încurajată în continuare munca de acasă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, să asigure măsuri de protecție, inclusiv program decalat, dacă au peste 50 de angajați.

România, în stare de alertă! Terasele și restaurantele rămân închise

Terasele și restaurantele rămân închise. Produse alimentare și băuturi pot fi preparate și vândute în regim de drive-in și take away, ca și până acum.

Articolul continuă după reclamă

„Rămâneți foarte precauți! Am simțit cât de parşiv e virusul ăsta!”. Un român vindecat de COVID-19 a dezvăluit TOT despre cum a reușit să scape! Pe zile! FOTO

Mall-urile de peste 15.000 de metri pătrați rămân închise. Sunt exceptate: vânzarea produselor alimentare, veterinare și farmaceutice, a produselor și serviciilor de optică medicală și a serviciilor de curățătorie, vânzarea produselor electronice și electrocasnice doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu sau sediul operatorului și activitatea celor care au acces direct din exterior.

Raed Arafat: Se prelungește suspendarea zborurilor pentru mai multe țări

Raed Arafat a anunțat și prelungirea suspendării zborurilor pentru mai multe țări, pentru încă 14 zile. Este vorba despre: Austria, Belgia, Elveția, Italia, Franța, Germania, Maria Britanie, Țările de Jos, Spania, SUA, Turcia și Iran. Sunt exceptat, între altele, zboruri ca cele cu aeronave de stat, cele de transport marfă și/sau corespondență, cele ce asigură servicii medicale de urgență ori cele de intervenție ori umanitare.

Se suspendă transportul rutier internațional de persoane pentru toate cursele spre Italia, Franța, Germania, Spania, Austria, Belgia, Elveția, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, , Țările de Jos și Turcia, până în 1 iunie. Există unele excepții.

Se mențin închise puncte de frontieră, cu excepția lucrătorilor transfrontalieri: Turnu, Salonta, Săcuieni, Valea lui Mihai (cu excepția trafic marfă), Carei, Negru Vodă, Zimnicea, Turnu Măgurele, Bechet, Sighetu Marmației, Rădăuți Prut, Oancea, Porțile de Fier, Orșova, Dr, Tr Severin, Moldova Nouă, Naidpș, Stamora Moravița, Foeni, Jimbolia.

Raed Arafat, despre ce se întâmplă cu carantina, în stare de alertă

Secretarul de stat Raed Arafat a mai spus că se instituie pentru toate persoanele care vin din străinătate carantinarea sau izolarea la domiciliu. Astfel, din această noapte, cei care ajung în țară se izolează la domiciliu, indiferent de unde vin!

Pentru cei care nu au această posibilitate a carantinării sau izolării la domiciliu se poate opta pentru carantină instituționalizată, suportând costurile carantinei.

Pot fi carantinate clădiri, zone sau localități. De asemenea, rămân în carantină acele localități unde nu a fost ridicată măsura.

Circulația, în stare de alertă, din 15 mai

Raed Arafat a mai spus că, din 15 mai, este permisă circulația persoanelor cu evitarea grupurilor mai mare de trei persoane care nu aparțin aceleiași familii, fără să mai fie nevoie de declarații pe proprie răspundere.

Este interzisă deplasarea în afara localității sau zonei metropolitane, cu unele excepțiii, ca: în interes profesional, pentru activități agricole, în scop umanitar sau voluntariat, pentru comercializare de produse agroalimentare,d e către producători agricoli, pentru îngrijirea unei alte proprietăți sau eliberare de documente pentru obținerea unor drepturi, pentru tratament, îngrijire copii/ rude, asistență persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, deces membru de familie.

Nici spovedania nu va mai fi ce a fost! Sărutarea icoanelor, interzisă! Ce se va întâmpla cu lingurița de împărtășanie. Reguli noi, în biserici!

Cursurile rămân suspendate în școli, iar după 2 iunie e posibilă pregătirea pentru elevii din clase terminale.

Se deschid parcurile, cabinetele stomatologice și saloanele cosmetice

Se reia activitatea cabinetelor stomatologice pentru cazurile ce nu reprezintă urgență, la fel și activitatea în ambulatorii, unde se vor face consultații doar cu programare prelabilă.

De asemenea, se deschid parcurile, cu excepția locurilor de joacă.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că, din 15 mai, se reiau și slujbele în afara bisericii, și că se deschid hotelurile și saloanele cosmetice, dar cu reguli.

„Pacienții din cabinetele stomatologice cu COVID vor merge în cabinete special desemnate. Vor fi reguli și pentru ambulatoriile din spitalele non-COVID. Suntem în continuare ăn desfășurarea unei patologii și nu trebuie să o scăpăm din mână. Momentul relaxării trebuie bine gestionat”, a mai spus Nelu Tătaru.

Deciziile privind măsurile în starea de alertă au fost luate în prima ședință a Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Măsurile luate vor fi evaluate după două săptămâni.

Aflați bilanțul oficial actualizat al deceselor provocate de noul coronavirus în România, precum și numărul cazurilor de COVID-19 din țară, aici!

Ultimă oră! Orban: Am luat decizia de a convoca CNSU pentru a decreta starea de alertă începând de mâine, ora 00:00!... Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei d...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x