Antena Căutare

Victor Ponta cere partidelor să voteze Guvernul Cîţu şi solicită amânarea alegerilor locale până în toamnă

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, cere partidelor să voteze Guvernul Cîţu, precizând că este nevoie de un guvern cu puteri depline pentru limitarea efectelor crizei provocare de coronavirus. De asemenea, el cere şi amânarea alegerilor locale până în toamnă şi organizarea acestora împreună cu cele parlamentare.

Victor Ponta a transmis luni, un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care solicită autorităţilor un set de măsuri care trebuie implementate în perioada următoare. “Pro România propune astăzi tuturor partidelor politice, Guvernului, preşedintelui ţării, instituţiilor publice un set de zece măsuri care trebuie implementate imediat. În primul rând, joi sau când se stabileşte votul, este absolut necesar să avem un guvern cu puteri depline. Dacă va fi un guvern condus de domnul Cîţu, care este deja nominalizat, sigur se pot face propuneri mult mai bune, dar important este să avem acest guvern imediat. Cred că trebuie să lăsăm la o parte orice calcul electoral al PSD, PNL, Pro România şi orice alt partid şi joi să votăm toţi un guvern cu puteri depline care să aibă ca mandat combaterea, luarea tuturor măsurilor pentru limitarea efectelor acestei crize”, a afirmat Ponta. El mai solicită limitarea întrunirilor publice, suspendarea cursurilor la toate unităţile de învăţământ din ţară până la sfârşitul lunii martie, realizarea unui proiect de lege prin care unul dintre părinţii, indiferent că lucrează la o instituţie publică sau una privată are dreptul să stea acasă cu copilul. De asemenea, Victor Ponta mai solicită limitarea drastică a transportului în comun în această perioadă şi aplicarea legii care permite munca de la domiciliu. Liderul Pro România mai cere Guvernului să interzică exportul de medicamente şi să aplice recomandarea ca toate cheltuielile pentru sănătate să fie deduse din modul cum se calculează deficitul. De asemenea, Ponta vrea şi amânarea alegerilor locale până în toamnă. “Mâine vreau să participăm la întâlnirea deja covocată la guvern cu toate partidele politice şi să demarăm imediat proiectul de lege pentru a amânarea alegerilor locale şi realizarea acestor alegeri împreună cu alegerile parlamentare în luna septembrie. Nu mă interesează calcule politice, nu mă interesează cine nu mai are răbdare să fie ales în vreo funcţie pentru că sănătatea noastră, economia, tot ceea ce ne priveşte în viaţa de zi cu zi e mai important”, a mai afirmat liderul Pro România. El face un apel pentru ca aceste măsuri să fie adoptate. “Fac încă o dată un apel preşedintelui, Guvernului, Parlamentului, partidelor politice să lase încăpăţânarea, să lase orgoliile, să lase calculele mărunte privind interesul politic şi să adopte aceste zece măsuri, sigur pot fi şi altele pe care le vom spijini”, a mai transmis Ponta.

Sursa : news.ro

Suspiciune de coronavirus, în Parlamentul României! Angajații Comisiei de învățământ, trimiși acasă!... Premierul Orban, videoconferinţă cu premierii din Italia, Bulgaria, Cipru, Austria, Croaţia şi Israel pe tema COVID-19...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x