Antena Căutare

Victor Ponta: Traian Basescu a fost cel mai nedemocratic sef de stat dupa Ceausescu

Invitat in cadrul emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena 3, premierul Victor Ponta a prezentat o serie de documente in cazul Vilei Dante, care a fost pregatita de RA-APPS pentru un "viitor fost sef de stat", a dat cateva explicatii despre acordul semnat de USL cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, prin care Uniunea ar fi fost de acord cu negocierea desfiintarii Curtii Constitutionale, a DNA si a ANI, si a subliniat cateva aspecte in ceea ce priveste referendumul din 29 iulie.

Cele mai importante declaratii ale lui Victor Ponta:

- Basescu are doua mize,imunitatea fata de dosarele penale si banii publici. Toate aceste dosare trebuie sa mearga in justitie, dar cat timp el este presedinte totul este suspendat

- Eu cred ca vila Dante ar trebui sa fie vanduta sau pusa la dispozitia institutiilor cu activitati publice

- Eu stau tot in apartament, dar cum ar fi sa ma duc intr-o vila cand le spun oamenilor ca trebuie sa strangem cureaua, ca nu sunt bani de medicamente. Nu as putea face asa ceva

- S-a demonstrat ca e o noua minciuna de campanie documentul semnat cu 53 de organizatii diferite. Unele puncte sunt corecte, altele sunt imposibile. USL nu are cum sa isi asume desfiintarea institutiilor, si nu va semna niciodata desfiintarea acestora.

- Si Crin Antonescu si eu am decis ca este mai important ca Romania este o tara democratica si ca ne intereseaza viitorul Romaniei in Europa

- Dupa 29 iulie eu cred ca nu vom mai avea o criza. Eu cred ca 9 milioane de oameni vor veni sa voteze si nu vom avea probleme. Daca doar 5 milioane 2 sute de mii de oameni vor veni sa voteze, vom avea doar un om care se tine cu dintii de un scaun pentru beneficiiile pe care le are

- Cu Traian Basescu n-a fost democratie in Romania. El a fost cel mai nedemocratic sef de stat dupa Ceausescu, poate chiar mai rau decat el.

- Eu nu-mi mai doresc crize in Romania dupa 29 iulie. Am avut numai crize cu Traian Basescu.

Articolul continuă după reclamă

- Basescu nu l-a lasat pe Tariceanu sa fie prim-ministru, pe Emil Boc l-a calcat in picioare, iar pe Mihai Razvan Ungureanu l-a pus sa vanda ce era de vandut.

- Eu voi ramane prim-ministru atata timp cat Parlamentul care m-a ales ma va sustine

- Sunt cel mai tanar politician, dar in mod sigur nu o sa am cel mai scurt mandat de prim-ministru pentru ca am depasit cele 78 de zile ale domnului Ungureanu

- Am auzit povestea cu Traian Basescu care lupta cu comunistul de Ponta. Aveam doar 17 ani in 89, dar am iesit in strada pentru ca simteam nevoia sa plece cei ca Traian Basescu

- Modelul meu de om politic este Tony Blair. Si Polonia ca tara este un model de urmat.

- Capacitatea lui Traian Basescu de a distruge si de a diviza este extraordinara. Ranile pe care le-a lasat Basescu Romaniei vor fi vindecate foarte greu

- Trebuie sa reparam lucrurile gresite facute de el, trebuie sa reconstruim sistemul locurilor de munca, dar el va fi o piedica in calea noastra

- Cred ca Basescu, Udrea, Anastase, Boc trebuie sa plateasca pentru ce a facut fiecaruia dintre romani.

USL a demonstrat ca se poate: Cele sase puncte in care a fost infrant regimul Basescu... "Adevarata fata a lui Traian Basescu" - sambata, cu Jurnalul National...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x