Antena Căutare

A fost mobilizare de forțe pe Autostrada Soarelui! Peste 100 de salvatori au intervenit la accidentul de pe A2

Peste 100 de salvatori au intervenit, sâmbătă, la accidentul rutier produs pe Autostrada A2, la kilometrul 67, în care au murit trei persoane, iar 41 de răniți au fost transportați la spitale, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Peste 100 de salvatori au intervenit, sâmbătă, la accidentul rutier produs pe Autostrada A2, la kilometrul 67, în care au murit trei persoane, iar 41 de răniți au fost transportați la spitale, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate 29 de mașini, dintre care 2 microbuze care transportau persoane și un camion.

Totodată, în accident au fost implicate 60 de persoane, dintre care trei au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul.

Persoanele care acuzau afecțiuni medicale au fost transportate de urgență la Spitalul din Lehliu și la unități medicale specializate din București (Spitalul Floreasca, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Bagdasar-Arseni, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Universitar, Spitalul Elias și Spitalul Județean Ilfov), conform IGSU.

Articolul continuă după reclamă

"Pentru gestionarea situației, imediat după anunțarea evenimentului (ora 8,37), la nivelul județului Călărași a fost activat Planul Roșu de Intervenție, fiind alertate echipaje specializate din zona de competență, precum și de la ISU București-Ilfov, Ialomița și Constanța. Totodată, au fost prealertate spitalele care dețin unități de primiri urgențe din București, pentru a fi în măsură să primească răniții", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, la fața locului au acționat 94 de pompieri din cadrul IGSU (ISU Călărași, ISU București-Ilfov, ISU Ialomița și ISU Constanța) și 9 medici de la Spitalul de Urgență Floreasca și Unitățile de Primiri Urgențe Călărași și Ialomița, fiind implicate 12 echipaje de prim ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, 3 pentru descarcerare, 1 spital mobil, 5 autospeciale de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor și 10 ambulanțe ale Serviciilor de Ambulanță din județele Ialomița, Călărași, Constanța și București-Ilfov. De asemenea, la locul accidentului au intervenit și polițiștii rutieri pentru asigurarea accesului echipelor de intervenție.

Intervenția de urgență a fost realizată în sistem integrat, fiind demarate proceduri specifice situațiilor de accidente cu victime multiple.

Acțiunile salvatorilor s-au derulat în condiții dificile, având în vedere condițiile meteorologice de ceață densă și vizibilitate redusă, se mai arată în comunicat.

Totodată, pentru stabilirea contactului direct cu familiile aparținătorilor, DSU a operaționalizat două linii telefonice (021.264.85.15 și 021.264.85.16, n.r.), la care au fost oferite informații despre victimele implicate în accident.

Sursă: Agerpres

Starea celor doi copii care au ajuns la Spitalul 'Gr. Alexandrescu' , după ce au fost răniți în accidentul de pe A2... Funcționau sau nu panourile “Atenţie ! km 96 – km 117+500 limită de viteză 60 km/h!” în momentul măcelului de pe A2? CNA...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 20 septembrie 2026: 1, 62 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1, 39 milioane de euro la Joker
Rezultate LOTO - Duminică, 20 septembrie 2026: 1, 62 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1, 39 milioane de euro...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când este prima vacanță a elevilor în anul școlar 2026-2027. Câte zile libere vor avea copiii
Când este prima vacanță a elevilor în anul școlar 2026-2027. Câte zile libere vor avea copiii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x