Florin Tudose, psihiatrul care a creionat profilurile celor mai renumiţi criminali, s-a stins din viaţă. Medicul a murit chiar sub ochii soţiei sale, alături de care făcea cumpărăturile.
Florin Tudose oprise autoturismul în zona pieţei din comuna Coşereni, unde a făcut cumpărături. În momentul în care s-a întors la maşină, el s-a prăbuşit la pământ.Imediat a fost chemată o ambulanţă, dar medicii sosiţi la faţa locului, deşi au efectuat manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute, nu i-au putut salva viaţa.
În cele din urmă a fost declarat decesul, ca urmare a unui stop cardio-respirator, provocat cel mai probabil de un infarct, scrie Jurnalul Național.
Trupul neînsufleţit al psihiatrului a fost transportat la morga spitalului din Urziceni.
Florin Tudose era şeful Clinicii de psihiatria a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, profesor universitar şi doctor în Ştiinţe medicale.