Puţini ştiu cât de neînsemnaţi suntem uneori. Exact ca atunci când ne dăm acordul pentru transplantul de organe, iar semnătura noastră nu contează, pentru că nimeni nu ţine cont de ea
Ionuţ are 16 ani. Şi trupul firav şi doar 26 de kilograme. Copilăria lui s-a sfârşit, de fapt, brusc când a aflat că e bolnav. Că astmul de care a fost tratat de medicii toată viaţa e o boală mult mai gravă.
Fibroză pulmonară idiopatică. O boală care i-a distrus încet plămânul drept. Iar din stângul i-a mai lăsat o fărâmă. Spitalul Grigore Alexandrescu i-a devenit a doua casă. Acolo, pe holuri, Ionuţ merge încet. Se sprijină de pereţi, pentru ca gleznele lui subţiri să nu cedeze sub greutatea corpului. Fiecare pas e o luptă, în care Ionuţ încearcă să-şi conserve energia. E dependent de oxigen. Nu poata sta mai mult de câteva minute fără tubul care acum îl ţine în viaţă.
VEZI CONTINUAREA PE OBSERVATOR.TV
