Antena Căutare

Cine sunt românii care pot beneficia de pensie din mai multe țări. Cât trebuie să muncească în străinătate

Cei care au lucrat în mai multe țări pot beneficia de pensii mai mari, în cazul în care îndeplinesc anumite condiții. Iată despre ce este vorba!

Cine sunt românii care pot beneficia de pensie din mai multe țări. Cât trebuie să muncească în străinătate | Shutterstock

În unele țări europene trebuie să lucrezi o anumită perioadă de timp pentru a beneficia de pensie, chiar dacă în alte state ai reușit deja să acumulezi numărul de ani necesari pensionării.

Așadar, la calcularea pensiei comunitare se ține cont de toate perioadele lucrate în alte țări UE, ca și cum ai fi lucrat tot timpul în acea țară. Doar în acest fel ai putea avea dreptul la o pensie, potrivit Antena 3 CNN.

Citește și: Pensia de urmaș în 2024. Cine o poate primi și care sunt condițiile de eligibilitate

Românii care pot lua pensie din mai multe țări

Articolul continuă după reclamă

Mai exact, dacă ai lucrat patru ani în Germania și 32 în România, atunci în Germania ar fi trebuit să lucrezi minim cinci ani pentru a obține dreptul la o pensie, potrivit ziarulromanesc.de, citat de sursa menționată mai sus.

În acest fel, în mod normal, nu ai putea beneficia de regimul de pensie german, pentru că ai lucrat doar patru ani. Însă, instituția care se ocupă de pensii în Germania trebuie să ia în considerare și anii în care ai lucrat în România. Ea recunoaște dreptul tău și la final îți oferă pensia pentru cei patru ani în care ai lucrat și contribuit în Germania.

Vezi mai multe ştiri de ultimă oră pe observatornews.ro

Pe de altă parte, pentru contribuții pe o perioadă mai mică de un an, ar putea să se aplice o regulă specială. Cu toate că unele țări nu acordă pensie pentru perioade scurte de timp, contribuțiile tale din acele luni în acea țară nu vor fi pierdute. Ele vor fi considerate ca atare în țara în care ai lucrat cea mai mare perioadă, în cazul de față România.

Citește și: Un pensionar a reușit să obțină o pensie în valoare de 69 000 de lei! Cum a fost posibil acest lucru

Exemplu de calculul pensiei comunitare

  • Ai lucrat 20 de ani în Franța și 10 în Spania
  • Autoritatea franceză calculează pensia națională pentru cei 20 de ani în Franța. Să zicem, 800 de euro. Apoi calculează suma teoretică: cât ai fi primit pensie dacă ai fi lucrat toți cei 30 de ani în Franța. Să zicem, 1500 euro. La final, prorata, adică partea pentru anii care ai lucrat în Franța: 1500 euro x 20 ani în Franța împărțit la 30 ani total = 1000 euro. Ai dreptul la 1.000 euro.
Un bărbat din Cluj s-a revoltat când a privit bonul fiscal și a descoperit că a plătit „taxa de gătit” pentru mâncarea c... Bogdan Cristea, profesorul de limba română care a ajutat zeci de mii de elevi din România, în mod gratuit, trece prin cl...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Românii renunță tot mai mult la jobul clasic. Ce se schimbă când veniturile nu mai vin dintr-un singur salariu
(P) Românii renunță tot mai mult la jobul clasic. Ce se schimbă când veniturile nu mai vin dintr-un singur salariu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 17 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,62 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3 milioane de euro
Rezultate Loto, 17 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,62 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x