Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare de tip Cod Galben de ploi și vijelii pentru județele Gorj, Mehedinți, Dolj și Neamț, valabile până luni în jurul orei 21:00.
Potrivit meteorologilor, în nordul județul Gorj, inclusiv zona localităților Runcu, Bumbești Jiu, în județul Mehedinți, în zona localităților Căzănești, Strehaia, Vlădaia și în județul Dolj, zona localităților Galicea Mare, Rast și zonele adiacente, se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, averse ce vor depăși 20-25 l/mp și grindină de mici dimensiuni.
Fenomene similare se vor semnala până la ora 21:00 și în sud-estul județului Neamț, zona delimitată de localitățile Poienari, Bozieni, Ion Creangă, Valea Ursului și Oniceni.
Sursa: agerpres.ro