Antena Căutare

Copil de 4 ani luat de ape, după o viitură puternică în Bihor. În zonă se fac căutări extinse

Este alertă maximă în satul Valea de Sus, județul Bihor, după ce un copil de numai 4 ani a fost luat de apele învolburate, după o viitură puternic.

Copil de 4 ani luat de ape, după o viitură puternică în Bihor

Pompieri, salvamontiști și localnici l-au căutat până noaptea, când au fost nevoiți să renunțe din cauza condițiilor meteo. Căutările au fost reluate duminică dimineață.

Tragicul eveniment s-a petrecut sâmbătă seară, în satul Valea de Sus, jud. Bihor. Copilul se afla în mașină, împreună cu părinții săi, când au fost surprinși de viitura formată în urma ieșirii pârâului din matcă, potrivit Cameliei Roșca, purtătorul de cuvânt ISU Crișana.

Familia a coborât din mașină, încercând să ajungă într-un loc sigur, moment în care micuțul a fost smuls și luat de ape.

Inundațiile au făcut ravagii în ultimele ore. Ce a rămas în urma ploilor | Video​

Articolul continuă după reclamă

Autoritățile au fost alertate și s-au format echipe de căutare, la care au luat parte pompieri militari, salvamontiști, localnici.

Pompieri, salvamontiști și localnici l-au căutat până noaptea, când au fost nevoiți să renunțe din cauza condițiilor meteo. Județul se afla sub cod portocaliu de ploi. Căutările au fost întrerupte la ora 1 noaptea și reluate duminică dimineață, la ora 6.30.

Sâmbătă a fost acoperită o zonă de peste 6 kilometri, iar duminică vor fi extinse căutările.

Țările în care va ajunge prima dată vaccinul anti-coronavirus, în Europa. Care este explicația oficială... LISTĂ: Noile măsuri de relaxare care vor fi aplicate de luni în România...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto azi, 19 martie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 19 martie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Prințul William a distribuit o fotografie emoționantă cu Prințesa Diana din colecția sa privată. Cum a sărbătorit fiul Regelui Charles Ziua Mamei din Marea Britanie
Prințul William a distribuit o fotografie emoționantă cu Prințesa Diana din colecția sa privată. Cum a... Catine.ro
(P) Telefoanele pliabile sunt viitorul sau doar o etapă între smartphone și tabletă?
(P) Telefoanele pliabile sunt viitorul sau doar o etapă între smartphone și tabletă?
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută cu decolteu adânc. Cum arată cea mai recentă alegere vestimentară a vedetei
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută cu decolteu adânc. Cum arată cea mai recentă alegere vestimentară a vedetei Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere judecarea lui pentru „crime de război”
Un susținător aprig al lui Vladimir Putin întoarce armele împotriva sa: îl numește „ilegitim” și cere... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Un nou trend periculos pe Internet. La ce riscuri se expun cele care vor să își subțieze nasul precum Kendall Jenner
Un nou trend periculos pe Internet. La ce riscuri se expun cele care vor să își subțieze nasul precum Kendall Jenner Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ciorbă de urzici cu cartofi și morcovi, plină de gust și vitamine
Ciorbă de urzici cu cartofi și morcovi, plină de gust și vitamine HelloTaste.ro
Furie într-un paradis turistic european unde ar urma să fie mutați sute de deținuți periculoși.
Furie într-un paradis turistic european unde ar urma să fie mutați sute de deținuți periculoși. "Nu vrem să... Antena3.ro
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea useit
Israelul a trimis mesaje de amenințare Libanului de pe numere românești! Conflictul pare departe de final!
Israelul a trimis mesaje de amenințare Libanului de pe numere românești! Conflictul pare departe de final! BZI
Secretul podului de la Pucioasa care nu se mai termină: se așteaptă uscarea betonului turnat
Secretul podului de la Pucioasa care nu se mai termină: se așteaptă uscarea betonului turnat Jurnalul
Zodia Berbec în 2026: 10 lucruri de care să ții cont dacă vrei să atragi banii
Zodia Berbec în 2026: 10 lucruri de care să ții cont dacă vrei să atragi banii Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Postul Paștelui, tot mai scump. Verdețurile se vând la preț de lux în piețe
Postul Paștelui, tot mai scump. Verdețurile se vând la preț de lux în piețe Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari UseIT
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă
Burger vegetal din năut și spanac. Rețetă de post sănătoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x