Antena Căutare

Creştinii prăznuiesc astăzi Mucenicii sau sărbătoarea celor 40 de sfinţi! Ce trebuie să faci azi ca să ai noroc tot anul

Pe 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius

Pe 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius

Ofrande cu mucenici, de sufletul morților
În a nouă zi a babelor este Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, zi în care femeile, duc la biserică mucenici, preparate tradiționale pentru acest praznic, iar după slujbă, ele dau de pomană, aceste ofrande de sufletul morților din familie. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înainte de sărbătoarea Paştelui.
Articolul continuă după reclamă
„Mucenicii“ preparați de gospodine în ziua praznicului reprezintă ofrande aduse celor 40 de mucenici pentru sacrificiul celor 40 de ostași creștini din Sevasta. În diferite zone geografice, aceste ofrande se numesc măcenici, sfinţişori sau bradoşi.
În această zi începe Anul agrar
Sărbătoarea mucenicilor marchează începutul anului agrar, considerat un hotar între iarnă şi vară, între zilele reci specifice babei Dochia şi vremea călduroasă din zilele Moşilor.
De-a lungul timpului, în țara noastră, la sărbătoarea Sfinților 40 de mucenici s-au păstrat mai multe obiceiuri frumoase, creştine, dar şi precreştine. Pentru a fi îmbelşugat, anul agricol care a început, ţăranii păstrează obiceiul să scoată afară plugul, peste care aruncă un ou, un semn al rodirii. În același timp, în multe sate ale ţării în mijlocul curţii se adună gunoiul din ogradă şi din casă, i se dă foc, iar tinerii sar peste flăcările acestui foc pentru a fi protejați de rele şi de boli tot anul. La sfârșitul ritualului, cenuşa este presărată în jurul copacilor şi în grădină.
În unele sate preotul face o slujbă de sfinţire a apei. Cu această agheasmă se stropesc plugurile şi toate uneltele agricole.
Ritualul de dezghețare a pământului pe ogoare şi în grădini
În ziua praznicului, în tradiţia populară se spune că Sfinţii Mucenici se întâlnesc şi iau parte la un ritual de dezgheţare a pământului şi de „ slobozire” a căldurii pe ogoare şi în grădini. Şi în prezent, vârstnicii satelor mai „bat” pământul în această zi cu bâtele spunând: „Intră frig şi ieşi căldură,/ Să ne fie vreme bună/pentru plug şi arătură”. Totodată, prin această acţiune magică, bătrânii înarmaţi cu bâte sau cu maiuri vor să trezească forţele adormite ale pământului.
Ritual pentru spor în gospodărie
În Muntenia, în ziua praznicului, femeile stropesc obiectele din gospodărie cu agheasmă cu ajutorul unui pămătuf de busuioc: vasele în care gătesc de post, apoi pe cele folosite la prepararea bucatelor pentru sărbătorile de familie, lucrurile de îmbrăcăminte şi proviziliile din cămară. Ritualul este urmat pentru că gospodarii să aibă hrană până la recoltă următoare. În finalul procesiunii, gospodina tămâiază încăperile casei, cu excepţia băii.
Creștinii ”bat” mătănii pentru a avea spor la bani
În Bucovina, se obişnuieşte ca fiecare gospodar, şi în special tinerii, „să bată” câte o mătanie pentru fiecare sfânt sau, așa cum spune o altă tradiție, să împlinească chiar câte 40 de mătănii pentru fiecare sfânt, şi aceasta pentru ca să dobândească mulţi ani, să fie sănătoşi tot anul şi, mai ales, pentru ca ei să găsească bani ascunşi în pământ.
Bărbații merg la pescuit
Tot în Bucovina există obiceiul ca în ziua de 9 martie bărbaţii să meargă la pescuit. Pescarul care va prinde patruzeci de peşti şi va reuşi să înghită unul viu va avea noroc tot anul la prins peşte. Tot din acest motiv se zice că în ziua celor 40 de Sfinţi e bine nu numai să prinzi, ci chiar să fierbi şi să mănânci 40 de peştişori.
Bărbații mănâncă semnițe pentru avea spor la bani
Pentru a avea spor la bani, bărbaţii mănâncă seminţe, iar unitatea de măsură este lingura: la un pahar de vin ei consumă o lingură de semniţe de floarea -soarelui sau de dovleac.
Se păstrează tradiţia celor 40 de pahare
Deseori, bărbaţii respectă obiceiul străvechi de a „bea” 40 de pahare de vin (chiar 44, după tradiţia geto-dacilor, care susţineau că au fost 44 de mucenici). Această tradiţie datează din moşi-strămoşi, când se credea că „ porţia” de 40 sau de 44 de pahare cu vin simbolizează puterea şi vigoarea, pentru că vinul se transformă în timpul anului în sânge şi putere de muncă. Numărul de 40 de pahare se asociază acest ritual pentru morți.
A venit primăvara cu ploi și vânt! Nu îți uita umbrela acasă!... Simulare BAC 2016: Elevii claselor a XII-a susțin proba obligatorie a profilului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar dus și nu regretă
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O influenceriță însărcinată, revoltată după ce un însoțitor de bord a refuzat să o ajute cu bagajul! Ce i-a spus acesta în avion
O influenceriță însărcinată, revoltată după ce un însoțitor de bord a refuzat să o ajute cu bagajul! Ce i-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x