Antena Căutare

Curiozități despre toamnă. Cele mai interesante lucruri care au loc toamna

Dacă te-ai săturat de căldura toropitoare a verii și abia aștepți să te bucuri de răcoarea toamnei, iată cele mai interesante lucruri care au loc toamna.

Dacă te-ai săturat de căldura toropitoare a verii și abia aștepți să te bucuri de răcoarea toamnei, iată cele mai interesante lucruri care au loc toamna.

Toamna este anotimpul care ne îndeamnă să ne pregătim cămara cu conserve și borcane de dulcețuri, murături și zacuscă. Astfel, gospodarii își fac provizii pentru iarnă cu provizii și preparate specifice. În câta zile începe oficial anotimpul toamna și scăpăm de căldurile toropitoare, putând să ne bucurăm de vremea răcoroasă. Iată care sunt cele mai interesante lucruri despre toamnă.

Curiozități despre toamnă

  1. Conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, copiii născuți toamna învață mai bine decât ceilalți.
  2. Tot cei născuți toamna au cele mai mari șanse să trăiască până la o sută de ani, reiese dintr-o altă cercetare, efectuată de oamenii de știință din Chicago, SUA.
  3. Nivelul de testosteron crește toamna și la bărbați, și la femei, conform mai multor studii, iar asta duce la intensificarea activității sexuale.
  4. Septembrie este luna în care se înregistrează cele mai multe nașteri de peste an.
  5. S-a constatat că toamna se schimbă cele mai multe statusuri pe Facebook, de la “singur(ă)” la “într-o relație” sau “logodit(ă)”.
  6. În lunile de toamnă pierdem cel mai mult păr, susțin cercetătorii din Suedia. Și tot o dată cu schimbarea vremii suntem mai predispuși la depresie – 5% din populația globului trece prin așa ceva în sezonul rece.
  7. Toamna scade numărul de infarcturi și cel de atacuri vasculare cerebrale.
  8. Faptul că ne îngrășăm toamna și iarna ar putea fi efectul unui nivel scăzut de vitamina D, cred cercetători din domeniul medical și farmaceutic. Lipsa acestei vitamine (pe care o sintetizăm cel mai bine vara, în zilele lungi și însorite) ar duce la stocarea grăsimii, în locul arderii ei. În medie, luăm 2-4 kilograme în greutate în sezonul rece.
  9. Toamna au loc cele mai multe festivaluri, care de care mai spectaculoase. În Germania este celebrul Oktoberfest împrumutat și de alte țări, inclusiv de România, americanii au Ziua Recunoștinței și Halloween, iar mexicanii, Ziua Morților. În India are loc Festivalul Luminilor, în Albuquerque, New Mexico, are loc cel al baloanelor, iar în Thailanda, cel al vegetarienilor.
  10. Răcoarea de afară îți permite să porţi haine confortabile, cum ar fi şosete groase în cizme sau fulare pufoase.
  11. E anotimpul când poţi să bei în fiecare dimineaţă o cană de ceai sau de ciocolată caldă.
  12. Poţi să faci focuri de tabără în natură cu prietenii tăi.
  13. Cel mai plăcut sentiment e să te joci în frunzele care cad din copaci.
  14. Când temperaturile din termometre ajung la 40 de grade, cu toţii ne gândim cu jind la septembrie şi la zilele cu dimineţi răcoroase. Deşi toamna nu e mereu perfectă şi uneori e prea frig sau plouă prea tare, este totuşi o perioadă frumoasă a anului.
  15. Vremea e liniştită şi răcoroasă, o plăcere după cele 40 de grade din timpul verii.
  16. E timpul perfect pentru plăcinte cu dovleac şi pentru sculpturi în dovleac.

Citește și:

Crizanteme. Cum îngrijești cele mai frumoase flori de toamnă, în grădină și în ghiveci

Prognoza meteo toamna 2019: Vremea septembrie, octombrie, noiembrie în România

Sursă foto: pexels.com

O persoană a sunat la 112 spunând că este sechestrată într-o locuinţădin Caracal, alarma fiind falsă... Ultimă oră! Jaf în miezul zilei, la o casă de amanet din Capitală! Cum au reușit hoții să fugă cu bani și mai multe bunu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x