Antena Căutare

Fetița uitată în spital de familie, lecție emoţionantă de viață: "S-a trezit și avea patul plin de jucării. A zis că le va împărți cu frații ei, chiar dacă mami n-o mai vrea"

O fetiţă din Arad oferă cea mai emoţionantă lecţie de solidaritate umană. Uitată în spitale de aproape o jumătate de an de familia ei, după ce a supravieţuit miraculos incendiului care i-a ars casa, copila a câştigat inimă, după inimă.

Patul ei de spital e plin de jucării şi de cadouri. Au fost oameni care au vrut chiar să o ia acasă şi să-i ofere o familie. După ce cazul a devenit public, Protecţia Copilului i-a găsit şi un asistent maternal care să o îngrijească.

O fetiţă de trei ani e cel mai vizitat pacient al Spitalului Judeţean din Arad. Copila a fost salvată de două ori. În luna iunie, a fost scoasă în viaţă din flăcările care i-au distrus casa, apoi a supravieţuit miraculos, deşi a ajuns la un spital din Capitală cu arsuri pe 60% din corp.

Dorinţa ei de a trăi a fost mai mare decât şansele pe care i le-au dat medicii

De câteva luni, fetiţa duce dorul mamei şi a celor patru fraţi pe care îi are. Cum familia ei n-o poate trata acasă, spitalul i-a devenit cămin. Aici, alţi părinţi o îngrijesc ca pe propriul copil. Impresionaţi de povestea ei, mulţi i-au adus haine şi jucării. Unii au vrut chiar să o ia acasă şi să-i ofere o familie.

Cum mama şi tatăl fetiţei nu sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, dar nici nu-i pot oferi condiţii de trai care să nu-i agraveze starea de sănătate, singura soluţie e găsirea unui asistent maternal.

Între timp, familia a fost găsită, iar fetiţa va fi externată în curând. Solidaritatea din jurul ei poate fi un exemplu salvator. Sunt peste o mie de copii uitaţi de familii, în fiecare an, pe un pat de spital din România. În cele mai multe cazuri, lipsa afecţiunii le agravează starea de sănătate.

Inspecţia Sanitară de Stat demarează un control la Timişoara, după ce trei persoane au murit şi câteva zeci au ajuns la ... Cine este tânăra de 29 de ani moartă în blocul de la Timișoara, după deratizare. Crina era ”o femeie a durerii, obișnuit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Joi, 5 noiembrie 2026: 2,86 milioane de lei la Loto 6/49 și un report de peste 1,12 milioane de lei la Joker
Rezultate LOTO - Joi, 5 noiembrie 2026: 2,86 milioane de lei la Loto 6/49 și un report de peste 1,12 milioane de lei...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât costă alimentele de bază într-un supermarket din SUA. Prețurile la lapte, ouă, carne și legume, comparate cu cele din România
Cât costă alimentele de bază într-un supermarket din SUA. Prețurile la lapte, ouă, carne și legume, comparate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x