Antena Căutare

Înălțarea Domnului: Ce nu ai voie să faci în ziua când Iisus s-a ridicat la Ceruri

Înălțarea Domnului este o importantă sărbătoare a creștinătății, care are loc la 40 de zile de după Paști. Credincioșii se salută cu ”Hristos s-a Înălțat” și respectă tradițiile, obiceiurile și credințele străvechi

inaltarea domnului

Înălțarea Domnului este o importantă sărbătoare a creștinătății, care are loc la 40 de zile de după Paști. Credincioșii se salută cu ”Hristos s-a Înălțat” și respectă tradițiile, obiceiurile și credințele străvechi care s-au creat în jurul acestui eveniment biblic notat cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox. Iată ce nu ai voie să de Înălțarea Domnului, ziua când Iisus s-a ridicat la Cerururi

Înălțarea Domnului pică fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști. În calendarul catolic, Înălțarea Domnului pică joi, 28 mai, iar în calendarul creștin ortodox pică joi, 6 iunie. Sărbătoarea Înălțării Domnului este notată cu cruce roșie în calendar și a fost consacrată drept Ziua Eroilor. Astfel, în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din țara și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credința, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Înălțarea Domnului ca eveniment biblic este consemnată de Evanghelistul Luca. În ziua Înălțării, Iisus i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania și acolo Și-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat și pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei și S-a înălțat la cer (Luca 24,50-51).

De asemenea, în Evanghelia lui Marcu se spune că Iisus Hristos s-a Înălțat la cer și s-a așezat la dreapta Tatălui.

Articolul continuă după reclamă

Înălțarea Domnului 2019. Ce nu ai voie să faci în ziua când Iisus s-a ridicat la Cerururi

Înălțarea Domnului 2019: superstiții, credințe de Ispas

Înălțarea Domnului este o altă dată importantă pentru credincioși. În această zi, oamenii își schimbă salutul cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!”. De asemenea, în credinţa populară, această sărbătoare se mai numeşte şi Ispas sau Paştele Cailor, după numele personajului mitic cu acelaşi nume. Legenda spune că Ispas a asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. “Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei binedispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia”, consemnează specialiştii în etnografie şi folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

De Înălțarea Domnului sau Ispas abundă obiceiurile și pracicile magice legate de cultul morțior. Se fac pomeni, sufletele morților care plutesc în aer sunt ospătate, se împodobesc mormintele cu flori, frunze și ramuri de paltin.

Superstiția legată de Înălțarea Domnului, Paștele Cailor sau Ispas amintesc de sufletele morților care se pot rătăci, după ce și-au părăsit mormintele. Iar rămânând pe pământ, ele se transformă în moroi sau strigoi care provoacă pagube animalelor. De aceea, de Ispas, casele şi mormintele cimitirului sunt împodobite cu crengi de pom tânăr (paltin, nuc), iar la ferestre se pun frunze de leuştean, despre care se crede că ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Toate aceste practici au menirea de a înlătura strigoii și de a proteja casa și animalele de vrăji.

Înălțarea Domnului 2019: Tradiții

Pe lângă pomeni, de Înălțare oamenii împart pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. DE asemenea, această zi este ultima zi din an în care se mai pot roşi ouă. Femeile mai împart lapte dulce, fiert cu păsat. De Înălțare, se culeg plantele medicinale cu puteri tămăduitoare. De asemenea, se crede că paltinul, nucul, alunul şi leuşteanul au puteri vindecătoare, dacă sunt culese în ziua marelui praznic.

Înălțarea Domnului: Ce nu ai voie să faci

În această zi nuciun bun creștin nu se ceartă cu semenii săi și nu încurajează ura. Nu se înstrăinează nici un obiect din casă și nici nu se împrumută bani.

Citește și:

Înălțarea Domnului 2019. Ce nu ai voie să faci în ziua când Iisus s-a ridicat la Cerururi

surse: crestin-ortodox, adevarul.ro

Hristos s-a înălțat! Acatistul Înălțării Domnului care se rostește azi... Hristos s-a înălțat! Rostește rugăciunea din sfânta zi de azi și vei avea parte de belșug și fericire...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x