Antena Căutare

Gata, e oficial. Elevii sau persoanele care agresează cadrele didactice riscă sancțiuni drastice. Legea, adoptată tacit de Senat

Violența fizică și verbală în cadrul profesorilor și directorilor din învățământul preuniversitar va fi aspru pedepsită, întrucât noul proiect de lege a fost adoptat tacit de Senat, luni seară. 

Gata, e oficial. Elevii sau persoanele care agresează cadrele didactice riscă sancțiuni drastice. Legea, adoptată tacit de Senat

Conform proiectului de lege ce a trecut cu 76 de voturi, agresorii cadrelor didactice riscă pededepse mai mari cu o treime decât în mod normal, în cazul violenței fizice sau verbale. Dacă în prezent cel care amenință un profesor poate primi până la un an de închisoare, în baza noii legi pedeapsa ajunge la un an și patru luni, potrivit documentului.

În cazul lovirii sancțiunile sunt și mai mari, de până la doi ani și jumătate de închisoare, conform edupedu.ro.

Dacă vinovatul are mai puțin de 14 ani, atunci nu va răspunde penal, iar în cazul celorlalți minori pedeapsa se înjumătățeste. Senatul este for decizional în acest caz.

Potrivit Raportului final al Comisiei de învăţământ din Senat, Articolul 1 al acestei legi prevede:

Articolul continuă după reclamă
  • “Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică”.

Articolul 2 prevede:

În aplicarea prevederilor articolului 1, personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control se bucură de:

  • respect si consideraţie faţă de persoana sa şi faţă de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalţi salariaţi ai unităţii
  • un climat de ordine, disciplină şi respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale
  • autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să menţină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul desfăşurării de activităşi extraşcolare;
  • susţinerea părinţilor sau reprezenţantilor legali ai beneficiarilor primari ai educaţiei, în realizarea actului educaţional;
  • protecţie juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor;
  • beneficiul campaniilor desfăşurate la nivel naţional şi local, de către autorităţile administraţiei publice, pentru creşterea consideraţiei ş1 prestigiului social.

Articolul 5 prevede:

  • Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de
  • îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
  • pentru acea infracţiune, ale carei limite speciale se majorează cu o treime.
  • Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare control ori asupra bunurilor acesteia, în scop
  • de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite
  • speciale se majorează cu o treime.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al persoanei care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare şi control.

Această lege a fost adoptată după ce un studiu efectuat de Ministerul Educației a arătat că peste 70.000 de profesori români au fost, cel puţin o dată, jigniţi, ameninţaţi sau chiar loviţi de către elevi sau părinţi.

O fetiță de 12 ani a dispărut de acasă. Părinții minorei, disperați: ”Ajutați-ne să o găsim. Sunați la 112 dacă ați văzu... Cutremur în România, luni seară! Este primul seism produs după cel de 5,2 grade ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x