Antena Căutare

La aniversarea a 29 de ani de la prima emisie live, Antena 1 invită telespectatorii sa spună din nou „Ajut eu!”

Campania „Ajut eu!” îi aduce în fața publicului pe acei oameni care încearcă să schimbe lumea.

Campania „Ajut eu!” îi aduce în fața publicului pe acei oameni care încearcă să schimbe lumea. | Antena 1

Campania „Ajut eu!” îi aduce în fața publicului pe acei oameni care încearcă să schimbe lumea. Binele devine misiune și sensul vieții pentru cei care au învățat ce e suferința sau durerea. În luna decembrie, la Antena 1, cei care fac binele ajung în casele telespectatorilor prin reportajele din campania „Ajut eu!”.

Sunt oameni care s-au ridicat și acum vor să îi ajute și pe alții. Platforma ajuteu.ro e locul unde poveștile lor se întâlnesc cu cei care pot ajuta. Telespectatorii trebuie să acceseze site-ul www.ajuteu.ro locul unde își pot încărca și ei povestea sau pot ajuta la rândul lor.

Antena 1 invită telespectatorii sa spună din nou „Ajut eu!”

În luna decembrie, poveștile din platformă se transformă în reportaje, de luni până vineri, în Observator, ora 16.00. De la ora 11:50, oamenii generoși care pot să ajute vor fi față în față cu cei cărora le împlinesc visurile. Alessandra Stoicescu va prezenta unele dintre cele mai emoţionante dorinţe și povești înscrise pe platforma www.ajuteu.ro .

Articolul continuă după reclamă

„În viață, nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici. Oamenii pe care îi veți cunoaște anul acesta, în campania «Ajut eu!” s-au ridicat și acum vor să îi ajute și pe alții. Sunt oamenii aceia buni care există, discreți și tăcuți de cele mai multe ori, printre noi. Oameni care, de multe ori, fac bine în taină, fără să se laude. Antena 1 adună câțiva dintre acești oameni buni în cea mai de impact campanie a lunii decembrie, „Ajut eu!”, demarată, simbolic, pe 29 noiembrie, în ziua în care Antena 1 sărbătorește începutul său. „Ajut eu!” e despre începuturi și puterea de a face primul pas, cu fruntea sus și curaj. E despre oamenii care o iau de la capăt. Suntem împreună în acest demers și vă lansăm, și anul acesta, provocarea să fiți buni, să fim buni. Să facem binele!” - Alessandra Stoicescu, Președintele Fundației Mereu Aproape

Campania „Ajut eu!” a transformat sute de vieți, începând cu anul 2019. Printre celebritățile care s-au alăturat an de an, în luna decembrie, demersului Antena 1 și Fundației Mereu Aproape se numără Nadia Comăneci, Ion Țiriac, Inna, Gina Pistol, Răzvan Fodor, Maia Morgenstern, Cristina Ciobănașu, Sorin Bontea, Speak, Marian Râlea, Adriana Trandafir.

OBSERVATOR. Despre oameni. Știrile așa cum trebuie să fie

https://observatornews.ro/
https://www.facebook.com/ObservatorAntena1
https://www.instagram.com/observatorantena1/?hl=en
https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

Cine poate beneficia de cardul de energie în valoare de 1400 de lei. Se va acorda în două tranșe... Sfântul Andrei 2022. Tradiții și superstiții de 30 noiembrie. Ce e bine să faci în această zi pentru un viitor îmbelșuga...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x