Antena Căutare

Minivacanță la finalul lunii martie. Sunt prevăzute câteva zile libere în Codul Muncii

Peste un milion de români au câteva zile libere la finalul lunii martie și începutul lunii aprilie. Acestea sunt prevăzute în Codul Muncii.

Peste un milion de români beneficiază de câteva zile libere la finalul lunii martie | Shutterstock

Conform Codului Muncii, românii vor beneficia de două zile libere pentru fiecare dintre sărbătorile religioase din decursul unui an.

Minivacanță la finalul lunii martie. Sunt prevăzute câteva zile libere în Codul Muncii

Una dintre cele trei sărbători religioase este Paștele. În România, mulți sărbătoresc Paștele Catolic, acesta având loc în 2024, la finalul lunii martie, mai exact pe 31 martie.

Astfel că românii vor avea liber în Vinerea Marea, dar și lunea, imediat după sărbătorile pascale, conform unei surse.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Minivacanță de 6 zile pentru români, după ziua liberă de Unirea Principatelor. Calendarul vacanțelor 2024

Dacă în anii precedenți Paștele Catolic și cel Ortodox se celebrau la distanță de câteva zile, în acest an perioada dintre cele două sărbători este mult mai mare. Astfel că se vor acorda zile libere în mod diferit.

Paștele Catolic se va sărbători pe 31 martie, în timp ce Paștele Ortodox se va sărbători la mai bine de o lună, pe 5 mai, ziua de duminică de după luna plină care va avea loc la finalul echinocțiului de primăvară.

Sărbătorile pascale nu au o dată fixă. Acestea variază în funcție de echinocțiul de primăvară și de luna plină. De asemenea, data aleasă pentru Paștele Catolic și cel Ortodox diferă deoarece se utilizează două calendare diferite. Biserica Catolică se ghidează după Calendarul Gregorian, iar Biserica Ortodoxă după Calendarul Iulian.

Astfel că, potrivit Codului Muncii, salariații care aparțin de un cult religios legal se vor bucura de zileke libere de sărbători - Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, prima și a doua zi de Rusalii -, acestea fiind acordate în funcție de data la care se celebrează conform cultului respectiv.

Citește și: De ce beneficii au parte angajații români care lucrează în minivacanța de 1 iunie și Rusalii. Ce spune Codul Muncii

Acestea diferă de zilele de sărbătoare legală stabilite prin lege, dar și de zilele de concedi de odihnă anual.

Zilele libere cu ocazia Paștelui Ortodox

Românii vor beneficia de șase zile libere cu ocazia sărbătorii pascale în 2024. Pe lângă zilele oficiale, Guvernul a mai aordat o zi liberă pentru a face ”punte”.

Astfel că, românii vor avea liber în perioada 1 - 6 mai. Ziua de 2 mai a fost acordată de Guvern, pentru a face punte între ziua de 1 mai, Ziua Muncii, care pică miercurea în acest an și ziua de 3 mai, Vinerea Mare.

Aceste libere pot da peste cap buna desfășurare în multe unități sanitare sau de alimentație publică. Astfel că angajatorii pot realiza un program special, pentru ca activitățile în cazuri speciale să nu fie întrerupte.

Conform articolului 141 din Codul Muncii, nu se acordă zile libere cu ocazia sărbătorilor legale menționate mai sus în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.

Citește și: Cu cât trebuie să fii plătit dacă lucrezi pe 1 mai 2023. Ce spune legea despre munca în zi de sărbătoare legală

Totodată, Codul Muncii prevede recompensarea activităților susținute în zilele de sărbătoare legală, angajaților respectivi asigurându-li-se în următoarele 30 de zile timp liber corespunzător.

În cazul în care nu se pot acorda aceste zile libere, însă este o situație justificată, salariații beneficiază de un sport la salariul de bază. Acest spor nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, fiind astfel plătit dublu pentru zilele de sărbătoare lucrate.

„Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum şi zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual”, este precizat pe site-ul Inspecției Muncii.

Data la care se vor celebra sărbătorile pascale în anii următori

Paștele Ortodox va fi sărbătorit pe:

Paşte Ortodox 2024 – 5 mai

Paşte Ortodox 2025 – 20 aprilie

Paşte Ortodox 2026 – 12 aprilie

Paşte Ortodox 2027 – 2 mai

Paşte Ortodox 2028 – 16 aprilie

Paşte Ortodox 2029 – 8 aprilie

Paşte Ortodox 2030 – 28 aprilie

Citește și: Iohannis trimite Parlamentului spre reexaminare o lege care modifică Codul Muncii; articolul contestat introduce amendă de 1.500 – 3.000 de lei pentru munca suplimentară, fără a clarifica numărul de ore la care se referă

Paștele Catolic va fi sărbătorit pe:

Paște Catolic 2024 – 31 martie

Paște Catolic 2025 – 20 aprilie

Paște Catolic 2026 – 5 aprilie

Paște Catolic 2027 – 28 martie

Paște Catolic 2028 – 16 aprilie

Paște Catolic 2029 – 1 aprilie

Paște Catolic 2030 – 21 aprilie.

Rezultate Loto 22 februarie 2024. Report în valoare de peste 6,84 milioane de euro la Loto 6/49 după extragerile de joi... Înșelătoria de pe Facebook ce a făcut numeroase victime printre români! Totul pornește de la donarea unei mese de machia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x