Antena Căutare

Ninsoarea și gerul pun stăpânire pe București, în ultimele zile de noiembrie! Meteorogii anunță că stratul de zăpadă va ajunge la 15 centimetri

Următoarele zile se anunță extrem de reci în București. Temperaturile vor scădea drastic și, mai mult de atât, se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. De asemenea, vântul va sufla cu viteze de până la 55 de kilometri/h.

Următoarele zile se anunță extrem de reci în București. Temperaturile vor scădea drastic și, mai mult de atât, se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. De asemenea, vântul va sufla cu viteze de până la 55 de kilometri/h.

Conform datelor făcute publice de Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 27 noiembrie, ora 20:00 - 28 noiembrie, ora 8:00, vor fi precipitaţii, la începutul nopţii sub formă de ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare. De asemenea, vor fi condiţii pentru depuneri de gheaţă. Vântul se va intensifica treptat, iar până dimineaţă va atinge viteze la rafală în jurul a 55 km/h şi se va depune strat de zăpadă de până la 2 - 4 cm. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de -2 grade Celsius.

De asemenea, de miercuri, 28 noiembrie, ora 8:00 până pe 29 noiembrie, ora 8:00, îndeosebi în prima parte a zilei va ninge, iar temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafala în general de 45 - 55 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Grosimea stratului de zăpadă nu va fi uniformă şi se va situa în medie între 7 şi 10 cm, izolat posibil 15 cm. Vremea va deveni deosebit de rece, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, în timp ce minima va oscila între -6 şi -4 grade.

Potrivit meteorologilor, din data de 29 noiembrie, ora 8:00, şi până pe 30 noiembrie, ora 8:00, vremea va continua să fie deosebit de rece, cu o temperatură maximă între -4 şi -3 grade Celsius, şi o minimă în jurul valorii de -7 grade. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de 40 km/h. Trecător, vor fi posibile fulguieli.

Articolul continuă după reclamă
Cinci fetițe din Dâmbovița, în stare gravă, după ce au ingerat sedative! Una dintre copile, în comă... Accident grav, în urmă cu puțin timp, la Brăila! Un tânăr de 24 de ani, la un pas de moarte! Alcoolemia record pe care o...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x