Antena Căutare

Ora de iarnă 2018. În această noapte ora 4.00 devine ora 3.00

Data exactă când trecem la ora de iarnă sau ora de toamnă, cum o mai numesc unii, este de 28 octombrie 2018, într-o duminică spre luni.

ora de iarna 2018

Ora de iarnă 2018. Doar câteva zile au mai rămas până trecem la ora de iarnă, când ora 4.00 devine ora 3.00. Așadar, ora de iarnă va intra în vigoare în România peste fix 26 de zile, când vom dormi mai mult cu o oră. Data exactă când trecem la ora de iarnă sau ora de toamnă, cum o mai numesc unii, este de 28 octombrie 2018, într-o duminică spre luni. Iată tot ce trebuie să știi despre ora de iarnă 2018.

Ora de iarnă 2018. Dăm ceasurile înapoi

Trecerea la ora de iarnă 2018 se face în noaptea dintre 28 octombrie şi 29 octombrie 2018 (sâmbătă spre dumincă), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineţii de 29 octombrie 2018 devine ora 3:00. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn iar duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Ora de iarnă este folosit de România din 1932, acesta fiind folosit de peste 100 de ţări din întreaga lume. Motivul ar fi acela că organismul beneficiază de o oră de somn în plus, dar și de lumina naturală din timpul zilei. Se știe că, odată instalată toamna astronomică, zilele se scurtează, iar nopțile devin mai mari și mai geroase.

Articolul continuă după reclamă

Ora de iarnă 2018. Dezbateri aprinse privind renunțarea la ora de iarnă

Reprezentanții Comisiei Europene au propus să nu mai existe schimbarea la ora de iarnă. Aproximativ 80% dintre respondenții unei consultări publice lansată de Comisia Europeană au precizat că sunt dispuși să renunțe la ora de vară. Deși nu au fost încă oferite prea multe detalii, Comisia a precizat că au participat 4,6 milioane de cetățeni UE.

Comisia Europeană a explicat faptul că după terminarea consultării vor exista două posibilități. Reprezentanții spun că fie nu se vor face modificări deloc, fie se va renunța la schimbarea orei în Uniunea Europeană.

Cum ne afectează schimbarea orei

În fiecare an, schimbarea orei poate afecta bioritmul. Mulți experimentează schimbări ale dispoziției, schimbarea apetitului, probleme de concentrare și tulburări are somnului. Alte persoane spun că simt o oboseală puternică ce poate cauza dureri de cap și disconfort. După ce trece perioada de acomodare, în câteva zile toată lumea se va obișnui.

Ce să faci ca să nu te simți obosit după trecerea la ora de iarnă

Specialiștii recomandă ca pe 28 octombrie, duminică seara să mergi la culcare cu o oră mai târziu. De asemenea, ar fi bine să nu lenevești prea mult luni pentru că seara riști să adormi târziu.

Când pică ora de iarnă în următorii ani

Pentru următorii ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:

2019 – 31 martie – 27 octombrie

2020 – 29 martie – 25 octombrie

România trece la ora de iarnă, poate pentru ULTIMA oară! CFR a anunțat ce se va întâmpla cu mersul trenurilor... Raed Arafat, pune tunurile pe medicii chiulangii: „Din momentul în care noi plătim corect, trebuie să ne aşteptăm la un ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x