Antena Căutare

(P) Cum să alegem un cămin de bătrâni care să se simtă ca acasă pentru seniori?

Pentru orice persoana devine mai greu să se descuce de una singură o dată ce ajunge la o anumită vârstă, în special dacă este vorba și de cineva care suferă de anumite afecțiuni și probleme medicale, mai mult sau mai puțin grave.

Cum să alegem un cămin de bătrâni care să se simtă ca acasă pentru seniori

Poate fi nevoie de cineva care să îi asiste pe vârstnici în în diverse activități zilnice, de la deplasare și gătit până la curățarea locuinței și multe altele sau chiar mai complicat de atât, nevoie de ajutor medicat specializat pentru cei cu condiții medicale speciale ce urmează anumite tratamente sau cărora trebuie să le fie administrate medicamente zilnic.

Ca și soluții în a le face viață mai ușoară celor în vârstă, ne-am putea gândi la angajarea unei persoane care să îndeplinească rolul de asistent social iar acolo unde este posibil, și de asistent medical sau alternativ, plasarea acelei persoane în vârstă într-un cămin de bătrâni, unde ar putea avea la dispoziție toate facilitățile de acasă, o comunitate formata din persoane de acceasi vârstă precum și ajutor specializat și mereu disponibil în aproape orice fel de activitate de zi cu zi.

O definiție detaliată ar putea fi următoarea: Un cămin de bătrâni este o instituție rezidențială destinată îngrijirii persoanelor în vârstă care nu pot sau nu doresc să trăiască independent sau care au nevoie de o anumită asistență pentru activitățile zilnice. Acest tip de instituție poate furniza diverse nivele de îngrijire, de la ajutor minim pentru activitățile de zi cu zi până la îngrijirea medicală completă.

Alegerea unui cămin de bătrâni se face în funcție de mai multe aspecte însă decizia finala trebuie să îi aparțină seniorului, care vă petrece din acel moment timpul în cadrul căminului ales. Dacă persoana în vârstă nu suferă de nicio boala și este să spune sănătoasă din punct de vedere fizic și psihic, se poate alege un senior center care să nu dispună și de facilitați medicale avansate ci doar de cele de baza, de care ar putea avea nevoie uneori orice persoană sau de centre de recuperare, unde vârstnicii să se relaxeze și să se reîmprospăteze. Pe de alta parte, daca vorbim de o persoana ce are o condiție medicală specifică sau o sănătatea generală mai șubredă, este bine să se aleagă un cămin de bătrâni care să poată oferi și facilitățile medicale nevoilor acelei persoane, în mod colectiv sau personal.

Articolul continuă după reclamă

Cei mai mulți vârstnici aleg varianta unui cămin de bătrâni deoarece sufere de singurătate și simt nevoie să socializeze cât mai mult. Imposibilitatea de a mai face la fel de multa mișcare că în anii vârstei de mijloc îi împiedică să meargă mult pe jos sau până în locațiile publice în care se pot întâlni, pot socializa sau comunica cu alte persoane.

Un cămin de bătrâni se ocupă cu o varietate de responsabilități, printre care:

- Asistență zilnică: Personalul căminului asistă rezidențîi cu sarcini precum baia, îmbrăcarea, mâncarea și luarea medicamentelor. Acest lucru este deosebit de important pentru persoanele care au dificultăți în a efectua aceste activități în mod independent.

- Îngrijire medicală: În funcție de nevoile individuale ale rezidentului, căminul de bătrâni poate oferi îngrijire medicală de bază sau mai specializată. Aceasta poate include administrarea medicamentelor, monitorizarea sănătățîi, terapie fizică sau ocupațională și îngrijire pentru afecțiuni cronice sau la sfârșitul viețîi.

- Activități sociale și recreative: Căminele de bătrâni organizează adesea activități pentru rezidenți pentru a-i ține angajați și socializați. Acestea pot include jocuri, excursii, exercițîi fizice și alte evenimente sociale.

- Masă: Căminele de bătrâni oferă, de obicei, toate mesele și gustările pentru rezidenți. Acestea pot lua în considerare diverse diete medicale sau personale.

- Îngrijirea personalului: Căminele de bătrâni au personal calificat care oferă îngrijire și asistență 24 de ore pe zi. Personalul poate include asistenți medicali, asistenți personali, infirmiere, medici, terapeuți și alți profesioniști ai sănătățîi.

În ansamblu, scopul unui cămin de bătrâni este de a asigura o îngrijire adecvată și sigură pentru persoanele în vârstă și de a îmbunătăți calitatea viețîi acestora cât mai mult posibil.

Pe de altă parte, există și cămine de bătrâni ce oferă diverse facilitați medicale și care au legătură cu sănătatea, ce pot fi accesate nu doar de rezidenți ci și de vârstnici din afara, pe perioade de câteva zile, o săptămână sau chiar mai mult. Am putea numi asta o vacanță de relaxare și recreere, având la dispoziție soluții eficiente de a-și trata afecțiunile și anumite boli.

Cele mai bune dotări și facilitați poți fi găsite la căminul de bătrâni “Acasă”, un camin de batrani in Bucuresti modern și complet echipat cu tot ceea ce este nevoie și pentru persoanele în vârstă care au nevoie de asistenta zilnica, de orice fel. Se pune accentul pe ideea că seniorii cazați aici să se simță că acasă, să se simță intre prieteni și în siguranță și să aibă la dispoziție toate facilitățile de care are nevoie o persoana în viață de zi cu zi.

Nu în ultimul rand, este bine că un cămin de calitate să aibă un program de vizite flxibil, dat fiind faptul că familiile unora dintre rezidenți se află în alte orașe sau regiuni mai îndepărtate, nu pot veni zilnic sau nici măcar săptămânal în vizită și nici nu pot veni la o anumită oră. Astfel, printr-un program de vizite mai flexibil devine mai ușor că rezidenții să primeasa vizite din afară.

Rugăciunea care trebuie rostită astăzi, de Înălţarea Domnului. Ce minuni face pentru credincioși... (P) Sfaturi esențiale pentru pregătirea autoturismului tău în această vară...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x