Urmărește A1 pe DiscoverDe când ne naștem și până murim, mama e singurul nostru confident, singura persoană care ne iubește necondiționat și primul cuvânt care se formează pe buzele noastre atunci când suntem mici.
Munca pe care mamele o depun este una incomensurabilă și tocmai de aceea au o sărbătoare dedicată frumuseții și splendorii lor: 8 martie. Cu ocazia acestei zile minunate, fiecare dintre noi ar trebui să-și exprime admirația și dragostea față de persoana care le-a dat viață.
8 poezii pentru 8 martie:
1. M-a crescut mama în poală, de Nina Casian
M-a crescut mama în poală
De la leagăn pân’ la școală.
Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Mi-a vegheat somnul și gândul.
M-a-nvățat să gânguresc,
Să zic mama, să zâmbesc.
M-a-nvățat apoi prin casă
Primii pași până la masă.
M-a-nvățat să nu m-alint
M-a-nvățat să nu mint,
Să nu știu ce este frica,
Toate m-a-nvățat mămica.
Mamă bună, mama dragă,
Te-oi iubi o viață-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut!
2. De ziua mamei, de Elena Farago
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar
De pe carte o urare.
Și nu sunt destul de mare
Ca să-ți dau un dar.
Dar îți dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor
Și pe mâna asta care
Mă-ngrijește-n fiecare zi
Cu atâta dor!
Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!
3. Cea mai scumpă de pe lume, de Nichita Stănescu
Spune-mi care mamă-anume
Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de pasări,
Zarzării au zis de zarzări,
Peștișorii, de peștoaică,
Ursuleții, de ursoaică,
Șerpișorii, de șerpoaica,
Tigrișorii, de tigroaică,
Mânjii toți au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toți au zis de nucă,
Cucii toți au zis de cucă,
Toți pisoii, de pisică,
Iară eu, de-a mea mămică.
Orice mamă e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!
4. Mama, de George Coșbuc
În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipești-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colțuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Și torc în rând cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au,
Și George nu mai vine.
Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci s-asculți povestea ei
Și stai îngândurată.
Și firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țintă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când firul se desfiră…
Te uiți la el și nu-l ridici,
Și fetele se miră.
…O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești –
Ce vezi?” întreab-o fată.
Nimic… Mi s-a părut așa!”
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…
Mai știu și eu la ce gândeam?
Aveți și voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!… Sa-l văd venind,
Aș mai trăi o viață.
E dus și voi muri dorind
Să-l văd odată-n față.
Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!”
Afară-i vânt și e-nnorat, ,
Și noaptea e târzie;
Copilele ți s-au culcat –
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus și nu mai vine!
Și-adormi târziu cu mine-n gând,
Ca să visezi de mine!
5. Mama, de Grigore Vieru
Foicică dulce poamă,
Toată lumea are mamă:
Mielul, iedul, ursulică,
Puiul cel de rândunică.
Fuge noaptea și dispare,
La tot puiul bine-i pare,
Că din nou e dimineață
Și-și vede maica la față.
6. O, mamă, de Mihai Eminescu
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt și dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simți-o-voi o dată umbrind mormântul meu...
Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
7. Mama, de Nicolae Labiș
N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Și c-ai albit, mămucă, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu știu cum să cred atâtea vești,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinerești.
8. Mi-e dor de tine, mamă, de Grigore Vieru
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunză o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
