Antena Căutare

Cei 1500 de români proveniţi din zona roșie a Italiei sunt respinși. Primarul Decebal Făgădău nu este de acord cu plasarea în carantină în Constanţa

Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, declară că nu este de acord cu plasarea în carantină în municipiu şi în staţiunea Mamaia a celor 1500 de români care vor fi repatriaţi din zona roşie a Italiei, grav afectată de pandemia de coronavirus, şi crede că putea fi găsite soluţii mai bune atât pentru cei aduşi din străinătate, cât şi pentru constănţeni. El a precizat că nu a fost consultat în legătură cu această decizie.

Primăria Constanţa a transmis sâmbătă, un comunicat de presă, referitor la ordinul ministrului de Interne şi la decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de a plasa în carantină în judeţul Constanţa un număr de 1500 de cetăţeni români proveniţi din zona roşie a Italiei, din care o parte vor fi repartizaţi în statiunea Mamaia.

Sursa citată menţionează că primarul Decebal Făgădău nu este membru al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi nu a fost consultat în legătură cu această decizie.

De asemenea, edilul nu este de acord cu această hotărâre.

“Primarul Decebal Făgădău nu este de acord cu această decizie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi este convins că se puteau găsi soluţii mai bune atât pentru cei repatriaţi, cât şi pentru constănţeni. Ne manifestăm întreaga disponibilitate pentru un dialog constructiv şi suntem deschişi la identificarea unor soluţii responsabile în această situaţie excepţională”, se mai arată în comunicatul Primăriei Constanţa.

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, a reacţionat, de asemenea, la decizia ca aproximativ 1.500 de români să fie aduşi din Italia pentru a fi carantinaţi la Constanţa. El crede că acest gest este unul de iresponsabilitate maximă, atât pentru cei aduşi din Italia, cât şi pentru locuitorii judeţului.

El face apel la preşedintele Klaus Iohannis şi la Guvernul României să ia măsurile care se impun şi să nu transforme acest judeţ într-unul izolat, solicitând ca cei aduşi din Italia să fie triaţi epidemiologic şi transportaţi apoi în judeţele de unde provin.

Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a anunţat sâmbătă dimineaţa, că cei 1500 de români din Italia, care vor sosi începând din 21 martie pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu vor intra în carantină instituţionalizată şi vor fi testaţi pentru a fi depistate persoanele care suferă de coronavirus.

El a menţionat că starea generală de sănătate a românilor repatriaţi este una bună. El a transmis că este obligaţia tuturor românilor de a fi solidari şi a precizat că politicieni iresponsabili spun că românii aduşi din Italia nu ar trebui să beneficieze de asistenţa statului român.

“Toţi prefecţii din ţară lucrează pentru a limita răspândirea coronavirusului. Este o obligaţie faţă de români, este obligaţia funcţiei, a ordinelor primite în starea de urgenţă, este obligaţia noastră, a tuturor, de a fi solidari pentru că doar împreună putem să ieşim din această situaţie.

Politicieni iresponsabili au început să se lamenteze că românii, fraţii noştri, prietenii noştri, rudele noastre, nu ar trebui să beneficieze de asistenţa statului român, pentru că pun binele lor mai presus de binele tuturor. Acelaşi comportament de a cumpăra tot orezul, de a cumpăra tot spirtul al unor partide politice demonstrează încă o dată iresponsabilitate, laşitate, mojicie şi instigă la învrăjbirea românilor împotriva românilor”, a transmis George Niculescu. Prefectul a menţionat că sâmbătă două aeronave vor veni pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Italia una dintre acestea aterizând deja.

El a mai precizat că probele recoltate de la aceste persoane repatriate pentru a se stabili dacă au sau nu coronavirus, vor fi lucrate la Bucureşti şi că nu va fi afectată capacitatea de testare a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa.

Sursa : news.ro

Alerta unui medic de la Balș: "Suntem pe un strat subțire de gheață. Orice scăpare poate însemna un alt focar"... Foto | Atentie, imagini ce va pot afecta emotional! "Stați n*** în casă, dacă nu vreți să vă aruncați părinții în g...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x